Atenţie! Nu folosi folia alimentară pentru aceste produse!

Publicat:
image

Este bine ca folia alimentară să nu atingă alimentele, mai ales pe cele grase

Folia alimentară menține prospețimea, previne uscarea, protejează alimentele de factori externi şi împiedică amestecarea mirosurilor în frigider. Este bine de ştiut că anumite alimente nu ar trebui acoperite cu această folie.

Utilă în bucătărie, folia alimentară este folosită mai ales pentru protejarea şi păstrarea prospeţimii aluatului sau a unor mâncăruri diverse, de la carne la legume, fructe şi brânzeturi.

De evitat în cazul alimentelor care conţin grăsimi

Majoritatea foliilor alimentare sunt fabricate din PVC (policlorură de vinil) sau PE (polietilenă), materiale plastice pentru care se folosesc aditivi precum ftalații. În contact cu alimentele, o mică parte din aceste molecule poate trece în alimente. Grăsimile, în special, acționează ca un magnet chimic pentru aceste substanțe.

Studiile realizate de Agenţia Naţională de Securitate Aimentară din Franţa (ANSES) și de Institutul Naţional de Sănătate şi Cercetare Medicală (Inserm) au asociat anumiți perturbatori endocrini prezenți în ambalaje, inclusiv ftalații, cu potențiale tulburări hormonale sau de fertilitate. Căldura și timpul de contact exacerbează această migrare, mai ales atunci când alimentele sunt foarte grase sau depozitate mult timp în plastic.

Alimente care nu ar trebui acoperite cu folie

Pe unele cutii cu folie aliementară apar menţiuni precum: „Această folie este potrivită pentru toate alimentele, cu excepția grăsimilor și uleiurilor animale, a produselor conservate în medii grase, a nucilor, fie sub formă de pastă, fie de cremă, și a sosurilor grase, cum ar fi maioneza, dressingurile pentru salate și alte amestecuri, în special cele care conțin nucă de cocos.”

Alternative pentru a proteja alimentele

Pentru a limita expunerea, regula de aur este simplă: evitați contactul direct dintre alimentele grase și folie. Cel mai bine este să puneți alimentele într-un recipient din sticlă, oțel inoxidabil sau porțelan și să acoperiți recipientul doar cu folie.

Pentru cuptoarele cu microunde, pot fi folosite doar foliile special concepute în acest scop, fără a atinge alimentele și cu perforații mici.

Folia alimentară nu trebuie ţinută în locuri foarte calde (lângă cuptor), deoarece căldura poate altera structura materialului.

De asemenea, nu se lasă la îndemâna copiilor, pentru a preveni eventuale accidente.

@Shutterstock