Tratamente naturiste cu coji de ouă
Calciul natural este mult mai uşor de absorbit de către organism decât cel din medicamente, care pot da efecte secundare şi se poate depune pe ţesuturi (calcifiere). Tratamentele cu calciu din coji de ouă se poate folosi în mai multe boli grave, precum: anemia, rahitismul, paradontoză, spasmofilie, fracturi, probleme la sudarea oaselor, osteoporoză, sarcină şi alăptare, bătrâneţe, în convalescenţă, insuficienţă paratiroidiană. Înainte de a urma un tratament cu coji de ouă este bine să se consulte medicul personal. De exemplu, pentru tratarea spasmofiliei, medicii recomandă o cură de magneziu înainte de cura de calciu sau invers. În plus, ouăle de la găinile de ţară sunt cele mai bune pentru a prepara un decoct cu coajă de ouă.
Tratamente naturiste cu coji de ouă - coaja de ou, doza ta de calciu natural şi minerale absolut necesare pentru organism
Iar persoanele care au nevoie de calciu în dozaj mare, este bine să ştie ca pentru a se absoarbe mai bine, se ia tratamentul mai des pe durata întregii zile. Sarea de mare facilitează absorbţia calciului, dar şi a magneziului în corp, deci o linguriţă de sare de mare pe zi este absolut necesară.
Coaja unui singur ou conţine 750-800 de miligrame de calciu absorbabil, plus multe alte minerale necesare organismului, precum fier, mangan, sulf, siliciu, zinc, cupru sau magneziu.
O reţetă foarte uşor de preparat se face zilnic cu un ou şi suc de la o lămâie. Se ţine 20 de zile cu pauză de 10 zile şi se reia dacă este cazul. Se pune un ou de ţară, crud şi întreg, bine spălat într-o cană de cu seara. Peste se stoarce zeama de la lămâie şi se lasă toată noaptea. Se ia tot ce rămâne pe fund, adică zeama de la lămâie cu calciul din coaja de ou. Oul se aruncă, iar zeama se consumă imediat, pe stomacul gol. De preferat să se amestece şi o linguriţă de miere. Mierea şi lămâia ajută la asimilarea calciului în organism.
Un amestec bun pentru paradontoză, sarcină şi alăptare, osteoporoză sau tulburări de creştere, este mierea cu coaja de ou. Se spală bine cojile de ou, se lasă la uscat 2 zile, apoi se mărunţesc şi se macină bine cu o râşniţă de cafea, pentru a se face ca o făină.
Se ia apoi o sticlă, care se va închide ermetic la final. Se pune o parte de coji de ouă, două părţi de miere şi o parte de suc de lămâie sau vin alb. Se amestecă bine şi se toarnă în sticlă, se lasă la frigider 7 zile la macerat. Are valabilitate şase săptămâni. Se agită înainte de fiecare folosire şi se ia cu apă sau ceai în timpul mesei, de trei ori pe zi. Se face 2-4 săptămâni şi se reia după 1-2 săptămâni dacă mai este cazul.
Tratamente naturiste cu coji de ouă – coajă de ou, miere şi nucă, sănătate curată
Se ştie că mierea luată împreună cu nuca este un tratament foarte bun pentru persoanele care vor să pună câteva kilograme în plus şi nu pot. Iar în combinaţie cu coaja de ou şi lămâie, este un bust de energie, de sănătate şi asigură calciul şi minerale de care ai nevoie zilnic. Este bun atât în boli grave sau bătrâneţe, cât şi în convalescenţă sau în sarcină cu anemie.
Este nevoie de 1 kg de nucă măcinată, 1 kg de miere polifloră, coajă de ou de la 10 ouă de ţară, 100 ml alcool de 40 de grade, 2 lămâi. Se stoarce zeama de la cele 2 lămâi într-un borcan şi se pune peste pulberea de la cojile de ouă. Se lasă la macerat 10 zile la loc întuneocs şi se amestecă o dată pe zi cu o lingură de lemn. După cele 10 zile se strecoară sucul din borcan cu ajutorul uni tifon. Sucul se amestecă cu 10 ouă bătute, apoi se lasă la macerat 5 zile, amestecând zilnic. Acest preparat se toarnă peste un borcan cu 1kg de miere şi se lasă 3 zile la macerat, amestecând zilnic.
Dacă se formează spumă, se înlătură. La final de adaugă alcoolul şi se omogenizează. Se păstrează în borcane mici în frigider timp de o lună. Adulţii vor lua o lingură de trei ori pe zi, iar copiii o linguriţă de trei ori pe zi.