Top 4 beneficii ale aparatului dentar

Fiecare dintre noi își dorește un zâmbet frumos, dinți aliniați corect și o dantură cât mai atrăgătoare. Indiferent că discutăm despre copii sau adulți, aparatul dentar reprezintă atât soluția potrivită pentru avantajele estetice, cât și ajutorul de a dobândi o dantură cât mai sănătoasă.

image

Iată un top al beneficiilor pentru dantura ta, dacă urmezi un tratament ortodontic și află cum aparatul dentar îți poate îmbunătăți inclusiv viața socială.

Mușcătură corectă

Un rol foarte important al dinților este legat de masticație și vorbit. Există persoane care au o mușcătură mai puțin corectă, iar această problemă se poate rezolva încă din primii ani de viață, prin aparatele dentare special concepute pentru cei mici. Acestea sunt sub formă fixă sau mobilă și sunt recomandate de medicul ortodont în funcție de nevoile copilului.

Totodată, trebuie să știm că digestia pornește din cavitatea bucală, pentru a ajuta organismul să transforme alimentele în bucăți mici și astfel să extragă vitaminele necesare pentru o dezvoltare armonioasă. Datorită faptului că dinții tăi sunt mai puțin corect aliniați, hrana este insuficient mestecată, iar organismul capătă un deficit de nutrienți pentru a se dezvolta. Așadar, un beneficiu major al aparatelor dentare este de a reda o funcționalitate corectă a dinților pentru starea de bine a întregului corp.

Sănătate orală mai bună

Pentru ca rutina de îngrijire a dinților să fie realizată cu ușurință, este important ca dinții tăi să fie cât mai corect aliniați și fără înghesuiri dentare. Conform Medical News Today, o dantură deficitară va conduce la acumulări de placă bacteriană pe suprafața dinților și astfel riscul apariției cariilor va crește.

De asemenea, igiena orală corect realizată în timpul tratamentului ortodontic este una dintre cele mai importante reguli, deoarece poate influența rezultatul final, dar și sănătatea dinților în timpul purtării aparatului dentar.

Dicție corectă

Vorbirea este influențată atât de voce, cât și de modul în care sunt poziționați dinții. În acest caz, mișcările limbii în raport cu arcada superioară a cavității orale te ajută să formezi sunetele. Dacă dinții tăi sunt prea în spate, atunci vor exista probleme de dicție și un exemplu în acest caz este vorbirea sâsâită.

Stima de sine și calitatea vieții

Un aspect impecabil al zâmbetului te va ajuta să te simți mult mai încrezător, să poți iniția discuții fără rețineri, iar astfel percepția celor din jur față de tine se va schimba.

Cercetătorii de la Universitatea Harvard spun că adolescenții sunt cei mai jenați, atunci când sunt analizați de ceilalți, iar faptul că dantura lor e mai puțin atractivă le poate afecta încrederea în propria persoană. Zâmbetul joacă un rol foarte important în viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi, deoarece elimină stresul și ne ajută să fim pozitivi.

Faptul că te-ai decis să urmezi un tratament ortodontic va aduce numeroase beneficii danturii tale pe termen lung. Aparatul dentar asigură atât un zâmbet frumos, după finalizarea terapiei, cât și schimbări în bine pentru sănătatea întregului organism și calitatea vieții.

Sursă poză: pexels.com