Se prelungeşte programul la medic în 14 judeţe din ţară

1 2 jpg jpeg

În aceste centre, medicii de familie pot acorda asistenţă medicală şi în afara programului, în caz de urgenţă medicală. Astfel, Ministerul Sănătăţii a publicat lista cu serviciile cuprinzând urgenţele medico-chirurgicale (cod verde) pentru care se pot acorda consultaţii de urgenţă, de către medicii de familie, în cadrul centrelor de permanenţă sau la domiciliul pacienţilor. “Asigurarea asistenţei medicale în centrele de permanenţă reprezintă o necesitate în mediul rural, acolo unde avem deficitară acoperirea cu asistenţă medicală. Acestea pot fi organizate însă cu succes şi în oraşe sau în localităţile unde au existat cazuri de spitale reprofilate pentru a asigura continuitatea asistenţei medicale”, a declarat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.

În prezent, în România funcţionează peste 100 centre de permanenţă, în care activează 755 medici. Un număr de 62 centre de permanenţă funcţionează într-un spaţiu pus la dispoziţie de autoritatea locală. Mai sunt în procedură de înfiinţare încă 106 centre de permanenţă.