Potasiul poate neutraliza efectele negative ale sării

1 2 jpg jpeg

Consumul prea mare de

şi prea mic de

este periculos pentru organism, au atenţionat specialiştii în domeniu. Cercetătorii de la Centrul de Prevenire şi Control al Bolilor din Atlanta au descoperit că persoanele care consumă prea

sare şi mai

potasiu sunt de

ori mai predispuse la

, decât cei care consumă ambii nutrienţi în cantităţi egale. Potasiul este cunoscut pentru capacitatea de a reduce

, una din principalele cauze care produce infarctul sau

. În plus, oamenii de ştiinţă consideră că potasiul poate neutraliza efectele dăunătoare pe care le poate avea consumul de sare asupra inimii. Printre sursele de potasiu pe care omul le are la dispoziţie se numără spanacul, bananele, broccoli şi prunele. Studiul a fost publicat în Jurnalul Medical ,,Archives of Internal Medicine”.