Ne alegem partenerii în funcţie de starea de spirit
Cercetătorii germani de la Universitatea din Trier au descoperit modalitatea prin care ne alegem partenerii. Conform acestora,
, iar în cele stresante, de oameni cu care nu avem nimic în comun. Oamenii de ştiinţă au ajuns la această concluzie după ce au rugat 50 de voluntari să privească un set de fotografii ale unor femei. În unele cazuri, imaginile au fost uşor modificate astfel încât femeile să semene fizic cu bărbaţii care le priveau. În timp ce analizau fotografiile, jumătate dintre voluntari au fost rugaţi să îşi ţină mâinile într-un vas cu apă rece, iar ceilalţi într-unul cu apă călduţă. Având o stare de disconfort, bărbaţii din primul grup le-au considerat atractive pe femeile care nu semănau deloc cu ei.