Medicament antidiabetic, bun împotriva cancerului mamar
Medicamentele antidiabetic Metformin şi anticancer Doxorubicin, prescrise împreună, pot distruge celulele suşe canceroase mult mai eficient decât o şedinţă obişnuită de chimioterapie, potrivit unor teste efectuate de o echipă de cercetători de la Universitatea Harvard din SUA. Studiul a fost publicat în revista Cancer Research.
Rezultatele studiului vin în sprijinul ipotezei celulelor suşe canceroase, potrivit căreia un mic număr de celule maligne din organism susţin dezvoltarea cancerului sau reapariţia lui în organism. Aceste celule speciale par să reziste în faţa tratamentelor convenţionale - chimioterapie -, care distrug cea mai mare parte a tumorii.