Estrogenul poate influenţa apariţia cancerului
Estrogenul poate contribui la dezvoltarea cancerelor din zona capului şi a gâtului în cazul femeilor, potrivit unui studiu al cercetătorilor americani publicat în Cancer Prevention Research şi citat de Mediafax. Aceste tipuri de cancer se întâlnesc mai frecvent în rândul femeilor tinere. Estrogenul ajută celulele precanceroase, prin activarea unei enzime, să se deplaseze în organism şi să se dividă.
În ultimii 10 ani, s-a remarcat o creştere a numărului de cazuri de cancer la cap şi gât în rândul tinerelor femei, dar cel mai mare număr se înregistrează încă în rândul bărbaţilor cu vârste între 50 şi 74 de ani, fumatul şi consumul de alcool numărându-se printre factorii de risc.
Autorii studiului au efectuat teste în laborator care au indicat că estrogenul activează enzima CYP1B1. În momentul în care activitatea enzimei a fost blocată, celulele precanceroase nu au mai avut capacitatea de a se deplasa în organism sau de a se divide cu aceeaşi intensitate.