Cum se palpează corect sânii pentru a descoperi cancerul

2 2 jpg jpeg

Din păcate, în circa 60 % din cazuri, cancerul mamar este depistat în stadii avansate, respectiv III şi IV. Cancerul mamar este curabil în stadiul I sau II, însă, pentru a fi descoperit la timp, se recomandă o atenţie deosebită prevenţiei (de exemplu, autoexaminarea sânilor).

În ceea ce priveşte stadiile III şi IV, în ultimii ani, s-au inventat tratamente foarte eficiente, care cresc mult speranţa de viaţă. Datele statistice arată că, în prezent, patru din cinci femei supravieţuiesc acestei maladii.

Kilogramele în plus, printre factorii de risc

Cunoaşterea factorilor de risc este esenţială în prevenirea cancerului de sân. Cele mai expuse riscului de îmbolnăvire sunt femeile care au un istoric familial de cancer de sân (riscul există doar dacă, în momentul conceperii, viitoarea mama prezintă o modificare a genei care predispune la această formă de cancer).

Totodată, expuse riscului de apariţie a cancerului mamar mai sunt femeile care utilizează timp îndelungat anticoncepţionale (dacă există o anumită vulnerabilitate) şi femeile care au surplus de kilograme (la nivelul celulelor adipoase se sintetizează estrogen, hormon specific feminin, care, în cantităţi mari, favorizează formarea celulelor canceroase).

Cum depistăm cancerul la sân şi cum îl tratăm! Care sunt de fapt factorii de risc