Cele mai noi tratamente pentru boala Parkinson
Considerată cea mai frecventă boală a vârstnicilor după Alzheimer, Parkinson afectează aproximativ 4 milioane de persoane din întreaga lume, potrivit statisticilor din domeniu. La nivel naţional, aproape 72.000 de pacienţi sunt diagnosticaţi cu această afecţiune. Boala afectează diferit fiecare pacient în parte.
În timp ce la unii dintre ei, tremurul şi problemele de echilibru se instalează în timp şi boala este diagnosticată la maturitate, la alţii simptomele pot apărea încă din perioada copilăriei, fie se pot agrava într-un timp relativ scurt.
Problemele de echilibru, un prim semn al bolii
Boala Parkinson apare ca urmare a distrugerii lente şi progresive a neuronilor din zonele creierului implicate în controlul mişcărilor, de aceea pacientul începe să tremure (chiar şi atunci când mâna este în repaus) şi să aibă probleme de echilibru. În plus, el poate întâmpina şi dificultăţi la înghiţire, tulburări de memorie (inclusiv confuzie), fie resimte senzaţia continuă de oboseală sau de somnolenţă.
Cumulate, toate aceste neplăceri ajung să afecteze nu doar starea fizică, ci şi pe cea psihică a persoanei, ea fiind mult mai vulnerabilă în faţa depresiei şi a stărilor de anxietate. De aceea, în cele mai multe cazuri, bolnavul ajunge să aibă nevoie de suportul persoanelor din jurul lui.
Terapia cu Duodopa se indică în stadiile avansate
Dintre variantele de tratament, terapia cu levodopa este considerată standardul de aur în boala Parkinson. Duodopa (combinaţia dintre medicamentele levodopa şi carbidopa) este gelul intestinal care se recomandă în fazele avansate ale bolii.
„Gelul se administrează cu ajutorul unei perfuzii portabile direct în duoden (prima parte a intestinului subţire), fie printr-un tub în jejun (segment central al intestinului subţire). Înainte de instalarea pompei se introduce un tub prin nas pentru ajustarea şi stabilirea dozei în vederea obţinerii unui răspuns clinic optim”, explică Ludmila Botnaru, medic specialist neurolog la Reţeaua Privată de Sănătate Regina Maria din Bucureşti.
Pentru a evita eventualele complicaţii (dislocarea sau răsucirea tubului, apariţia infecţiilor), procedura se realizează în clinicile de neurologie.
INFO: Iniţial, terapia cu levodopa este recomandată singură, după care în combinaţie cu alte medicamente.
Electrostimularea „blochează“ tremurul
O altă variantă de tratament pentru pacienţii cu Parkinson este electrostimularea profundă a creierului. Procedura presupune implantarea unor electrozi în zona cerebrală responsabilă de mişcare.
La rândul lor, electrozii emit impulsurile electrice, astfel încât semnalul care cauzează tremurul să fie blocat. Intervenţia propriu-zisă de implantare a electrozilor durează în medie 6-15 ore, iar pacientul are nevoie de o perioadă de până la un an ca să se acomodeze acestor schimbări.
INFO: Electrostimularea profundă a creierului este indicată persoanelor care suferă de o formă severă a bolii.
Pompa cu amorfină, tratament portabil
De ajutor pentru persoanele care suferă de Parkinson este şi tratamentul cu apomorfină (moleculă asemănătoare cu dopamina – boala este cauzată de lipsa acestei substanţe).
Mai exact, apomorfina este administrată prin intermediul unei pompe portabile de dimensiuni mici. Ea este plasată în zona abdomenului, iar printr-un ac fin se eliberează substanţa direct în ţesutul gras de la acest nivel. În funcţie de indicaţiile medicului, ea se administrează în mai multe reprize şi ajută la reducerea simptomelor bolii.
Pompa se montează de către medici în clinicile de specialitate, iar pacientul este instruit cum să o folosească. Important de ştiut este că apomorfina, spre deosebire de morfină, nu provoacă dependenţă.
INFO: Terapia este indicată doar atunci când medicamentele orale nu-şi fac efectul.
Ludmila Botnaru, medic specialist neurolog, Reţeau Privată de Sănătate Regina Maria, Bucureşti
Parkinson este o boală neurodegenerativă determinată de reducerea sintezei sau formării unei substanţe neuromediator, dopamina, cu rol în reglarea motilităţii.
Dintre terapiile indicate, cea cu gelul duodopa este contraindicată persoanelor care suferă şi de alte afecţiuni: cardiovasculare, pulmonare, insuficienţă renală sau hepatică, accident vascular, tulburări cognitive majore sau probleme endocrine. Printre cele mai întâlnite reacţii adverse ale acestei terapii se numără hipotensiunea şi somnolenţa excesivă.
Ştiai că…
… agitarea unui deget, scrisul mic sau aglomerat, dificultăţile de mers sau încovoierea spatelui sunt simptomele ale bolii Parkinson?