Ce trebuie să ştii despre implantul dentar

1 2 jpg jpeg

Prejudecata conform căreia persoanele de vârsta a treia nu mai pot beneficia de un implant dentar este falsă. Vârsta nu este un impediment în realizarea procedurii. În decizia implantării dentare, medicul stomatolog ţine cont de sănătatea osului, precum şi de starea generală de sănătate a persoanei care solictă o astfel de intervenţie.

Cum decurge o implantare dentară?

În urma unei consultaţii la medicul specialist se stabileşte dacă pacientul este apt pentru a fi supus unei intervenţii chirurgicale de implantare dentară. Examenul medical este întotdeauna solicitat pentru a depista eventualele situaţii în care această procedură este contraindicată, cum ar fi: starea de graviditate, boli cardiace, diabet, alergii la materialele din care este realizat implantul, nevralgii, bruxism. În cazul celei din urmă, este contraindicată folosirea ceramicii în lucrările protetice.

Procedura în sine constă în intoducerea implantului dentar în ţesutul osos, sub anestezie locală. După o perioadă de 3 luni, necesară integrării implantului în os, se ataşează o nouă piesă metalică, denumită bont protetic, care va sustine ulterior coroana, puntea sau proteza ce va înlocui dintele sau dinţii lipsă.

Perioada de recuperare diferă de la caz la caz, în funcţie de complexitatea lucrării şi de respectarea indicaţiilor postoperatorii.

”Recuperarea după un implant dentar este, în cele mai multe cazuri, mult mai rapidă decât în cazul unei extracţii dentare. După perioada de acomodare, dinţii susţinuţi de implanturi vor arăta şi vor funcţiona ca dinţii naturali. Regulile de igienă orală trebuie respectate cu stricteţe pentru a asigura o durată cât mai lungă a lucrării. Este recomandat să se realizeze un periaj profesional şi un detartraj o dată la şase luni”, a declarat dr. Simona Humeniuc, medic specialist chirurgie dento-alveolară şi implantologie, Clinica Stomatologică Multident.

Avantajele unei astfel de intervenţii acţionează la nivel estetic, oferind un aspect fizionomic plăcut. De asemenea, folosirea unui implant dentar faţă de alte metode de protezare, asigură o masticaţie comparabilă cu cea a dinţilor naturali, este uşor de purtat şi de igienizat şi nu afectează dinţii vecini.

”Implantul dentar este din ce în ce mai des folosit în procesul de restaurare a danturii. Tehnicile şi materialele moderne care sunt acum disponibile în cabinetele stomatologice ne permit să realizăm lucrări precise şi sigure. Calitatea vieţii este considerabil îmbunătăţită, redând oamenilor o dantură perfect funcţională şi un zâmbet frumos”, a declarat dr. Raluca Pascu, medic primar stomatolog, specialist ortodonţie şi ODF, Clinica Stomatologică Multident.