Calmarea durerilor prin crioterapie. Află cum funcţionează!
Acum 200 de ani, un om de ştiinţă a demonstrat că durerile şi chiar cele mai grave boli pot fi tratate prin stimularea sistemului imunitar, aruncându-se în apele îngheţate ale Dunării, pentru a-şi trata tuberculoza.
Astfel, terapia „rece” sau crioterapia este una dintre cele mai utilizate proceduri pentru calmarea durerilor acute, survenite de cele mai multe ori în urma unor traumatisme. Este uşor de aplicat şi, cel mai important, foarte eficientă.
Cum acţionează?
Răcirea unei leziuni scade temperatura pielii şi a ţesutului subcutanat. Scăderea temperaturii pielii acţionează asemenea unui anestezic local.
Acest efect de răcire amorţeşte terminaţiile nervoase, încetinind transmiterea mesajului dureros către sistemul nervos central. Astfe,l se explică reducerea durerii, precum şi a inflamaţiei.
Efectul analgezic este maxim dacă aplicarea frigului se face imediat, în primele minute după traumatism, şi durează, după caz, de la 30 de minute până la 3 ore.
Contactul pielii cu frigul are şi acţiune miorelaxantă. Astfel, crioterapia determină o scădere a tonusului muscular şi o relaxare a muşchilor, efecte foarte importante mai ales în cazul întinderilor musculare.
Contraindicaţii
Deşi este o metodă eficientă, crioterapia nu este recomandată tuturor persoanelor. Cei care suferă de tensiune arterială oscilatorie nu trebuie să urmeze acest tratament.
De asemenea:
- este contraindicată procedura celor care sunt sensibili la schimbătrile termice deoarece există riscul de producere a degerăturilor; - diferitele suferinţe cutanate provocate de rece. Aplicarea crioterapiei în astfel de cazuri poate provoca acumularea sanguină a unor substanţe din familia histaminei, care sa producă fenomene patologice, precum eritem, tumefacţie, prurit, tahicardie şi hipotensiune - în anemia falciformă şi cancer; - este interzisă repetarea procedurii la un interval de timp mai mic de 24 de ore.