Analiza vocii ajută la depistarea bolii Parkinson
Cercetătorii de la Universitatea din Haifa, din Israel, au dezvoltat o nouă tehnică care ajută la depistarea timpurie a sindromului Parkinson: analiza vocii. Metoda presupune ca persoana testată să citească câteva propoziţii simple. Astfel, printr-o analiză acustică, se detectează anomalii subtile ale vocii, cauzate de o degradare a centrilor nervoşi în zona din creier care controlează funcţia motorie şi care apar într-un stadiu precoce al bolii.