A fost descoperită gena care duce la apariţia cancerului de ficat
Oamenii de ştiinţă au descoperit recent
responsabilă de dezvoltarea
. Într-o lucrare publicată în Jurnalul Medical ,,Investigaţii Clinice”, oamenii de ştiinţă au declarat că gena trebuie să fie
de hormonul masculin (androgen), ceea ce explică numărul mai mare de cazuri de cancer de ficat întâlnite la
, decât la
. În cadrul studiului, efectuat la Universitatea Chineză din Hong Kong, au fost analizate mai multe mostre de ficat, obţinute de la diferiţi pacienţi, iar gena activă descoperită poartă numele de Ciclul Celular al Kinazelor (enzimă care are rolul de a modifica proteine). ,, În mod normal, această genă este inactivă însă receptorii androgeni sunt cei răspunzători de activarea ei. Din momentul activării, gena provoacă dezvoltarea celulelor din ficat şi apariţia cancerului”, a precizat Alfred Cheng, profesor la Institutul de Boli Digestive.
hepatic este singura metodă eficientă pentru vindecarea persoanelor care suferă de boli grave precum: ciroza hepatică decompensată, cancerul hepatic şi insuficienţa hepatică acută.