Poți moșteni colesterolul ridicat?

Genetica este responsabilă pentru culoarea ochilor, atribuie grupa de sânge și sculptează fizionomia. Dar părinții ne pot transmite și predispoziția spre boli, precum colesterolul ridicat.

O afecțiune moștenită cunoscută sub numele de hipercolesterolemie familială poate crește riscul de boli de inimă de la o vârstă fragedă. Pentru unii, asta poate însemna 20 de ani.

Aproximativ 1 din 250 de persoane se nasc cu niveluri ridicate de lipoproteine ​​cu densitate joasa sau LDL (tipul de colesterol rau).

Dar, vestea bună este că stilul de viață și medicamentele pot ajuta la menținerea colesterolului sub control. Din păcate, se estimează că 90% dintre persoanele cu hipercolesterolemie nu știu că au acesta afecțiune.

Medicul cardiolog intervențional Leslie Cho explică cum poți să-ți dai seama dacă ai moștenit colesterolul ridicat.

Majoritatea oamenilor nu au un nivel genetic ridicat de colesterol. „Dacă colesterolul tău este ridicat, cel mai probabil că ai ajuns aici printr-o dietă nepotrivită și lipsa de exerciții fizice, precum și prin procesul de îmbătrânire”, notează Dr. Cho.

Dar afecțiunea există și merită să fie luată în serios. „Tineri la 18 ani pot să facă un atac de cord din cauza asta”, spune medicul.

colesterol jpg

Colesterolul ridicat poate fi moștenit genetic. Foto: Shutterstock

Dacă este posibil, primul pas este cunoașterea istoricului de sănătate al familiei. Dacă părinții tăi biologici au colesterol ridicat, ai putea și tu în această situație.

În acest caz, lipsește o proteină specifică, un receptor LDL - care funcționează pentru a elimina colesterolul rău din sânge. De asemenea, un receptor LDL defect poate provoca hipercolesterolemia genetică care poate fi transmisă din generație în generație.

Cea mai gravă formă a afecțiunii se numește hipercolesterolemie familială homozigotă. Acest lucru se întâmplă atunci când ambii părinți au ADN-ul modificat care provoacă boala și îl transmit copiilor lor.

Un al doilea tip de hipercolesterolemie, cunoscut sub numele de hipercolesterolemie familială heterozigotă, este mai frecvent. Această condiție se întâmplă atunci când unui părinte îi lipsește receptorul LDL.

Este mai frecventă în rândul populațiilor specifice din Liban, Africa de Sud și Lituania, arată studiile.

Când să-ți testezi colesterol ridicat

Academia Americana de Pediatrie recomanda ca toți copiii să își facă primul test de depistare a colesterolului între 9 și 11 ani. Testarea poate începe încă de la vârsta de 2 ani daca nivelurile de risc sunt ridicate. (Depistarea colesterolului se face prin ceea ce se numește un test de sânge pe panoul lipidic.)

Asociația Americană a Inimii și Colegiul American de Cardiologie recomandă să faci un screening pentru nivelul colesterolului la vârsta de 20 de ani.

Dacă ai factori de risc crescuți, examinările ar trebui făcute anual. În caz contrar, poți fi testat cel puțin o dată la cinci ani.

Semne și simptome

Există un motiv pentru care oamenii nu știu că au colesterolul ridicat: afecțiunea nu se manifestă prin prea multe simtome, explică dr. Cho.

Colesterolul este o substanță ceară, asemănătoare grăsimii, aflată în sângele tău. Dacă există prea mult colesterol în sânge, acesta tinde să se acumuleze în vasele de sânge, ca o murdărie acumulată în conducte.  

În cele din urmă, această acumulare poate înfunda vasele de sânge și poate împiedica sângele să curgă către inimă sau creier. Acest lucru poate duce la un atac de cord sau un accident vascular cerebral.

„De aceea este important să faceți testul panoului lipidic și să îl faceți cât mai devreme”, subliniază Dr. Cho.

Pot exista semne vizibile în cazuri extreme. Aceste simptome includ:

·     Umflături pe piele și  pe tendonul lui Ahile (xantoame).

·     Depozite galbene de colesterol în jurul pleoapelor (xantelasame).

·     Un inel alb în jurul corneei în ochi (arc corneean).

Gestionarea hipercolesterolemiei familiale

Să știi că ai hipercolesterolemie moștenită sau colesterolul ridicat este cheia pentru a-l ține sub control. „Există modalități care funcționează pentru a gestiona colesterolul ridicat”, spune dr. Cho. „Și chiar dacă ai un istoric familial dezcurajator, poți preveni bolile de inimă.”

Medicamentele care scad colesterolul și o dietă sănătoasă pot reduce riscul de boli de inimă cu 80%.

Medicamentele de tip statine ajută

Medicamentele eliberate pe bază de rețetă cunoscute sub numele de statine pot scădea nivelul LDL cu 50% sau mai mult, ceea ce este adesea suficient pentru a aduce colesterolul ridicat în intervalul normal. Cu toate acestea, majoritatea persoanelor cu colesterol ridicat au nevoie de medicamente în plus, față de statine.

Mâncare sănătoasă pentru inimă

Alimentele potrivite te pot ajuta să controlezi colesterolul. Obiectul este să eviți grăsimile saturate, care de află în:

·     Carne precum vită, miel, porc și pasăre.

·     Produse lactate precum untul, brânza și înghețata.

·     Uleiuri tropicale (ulei de cocos și ulei de palmier).

·     Mancare prajita.

Sursa: Cleveland Clinic