Medicamentele expirate: e periculos să le luăm sau nu?

1 2 jpg jpeg

Drept urmare se ridică întrebarea: care este de fapt data expirării la pastilele eliberate atât fără prescripţie cât şi pe bază de prescripţie medicală şi dacă este vreodată sigur să luăm medicamente expirate?

Specialiştii în domeniul medical declară că producătorii de medicamente sunt obligaţi prin lege să pună o dată de expirare, care de cele mai multe ori reprezintă data până la care medicamentul respectiv va performa la capacitate maximă. După această data însă, eficacitatea medicamentului poate scădea.

Spre deosebire de mâncarea expirată însă, medicamentele ieşite din termenul de valabilitate nu pot cauza infecţii sau stări de rău. Cu toate acestea unele medicamente sunt mai periculoase de consumat după data expirării, deoarece îşi pot pierde foarte rapid din eficienţă, iar asta poate duce la afecţiuni mai grave. Insulina, antibioticele lichide şi nitroglicerina sunt astfel de exemple, care trebuie întodeauna consumate în termen!

În cazul unui simplu Nurofen însă, nu există niciun pericol, iar în el mai rău caz, acesta nu îşi va face efectul!