Este sigur să gătești folosind folie de aluminiu?

Gătitul și coacerea cu folie de aluminiu este rapidă și convenabilă și face curățarea mai simplă, dar există riscuri pentru sănătate?

Folia de aluminu se folosește la gătit de peste 100 de ani, de când a fost folosită pentru prima dată pentru a împacheta bomboane și gumă de mestecat.

De atunci, până astăzi, a ajuns în bucătăriile noastre unde o folosim pentru a căptuși tigăile de copt și pentru a capta aburul când gătim.

Iar experții și-au exprimat îngrijorarea cu privire la cât de des folosim folia de aluminiu iar unele studii ne avertizează că ar putea avea unele efecte dăunătoare serioase asupra sănătății.

Pericole potențiale ale foliei de aluminiu

Potrivit cercetărilor, o parte din folia folosită la gătit, coacere și grătar intră în alimente, ceea ce poate pune probleme de sănătate în timp. Oamenii de știință se uită de ani de zile la potențiala amenințare pe care o poate avea supraexpunerea la aluminiu asupra sănătății umane. De exemplu, cercetătorii au descoperit concentrații mari de aluminiu în țesutul creierului pacienților cu boala Alzheimer. Studiile au descoperit, de asemenea, că aportul ridicat de aluminiu poate fi legat de o reducere a ratei de creștere a celulelor umane și poate fi potențial dăunător pentru pacienții cu boli osoase sau cu insuficiență renală.

Depinde de mâncare și de temperatură

Cercetările au descoperit, în general, că există câțiva factori care fac ca aluminiul să fie mai probabil să contamineze alimentele. Una dintre acestea este temperatura: cu cât temperatura la care gătești este mai mare, cu atât mediul este mai propice pentru ca aluminiul să intre în mâncare.

1 folie de aluminiu jpg jpeg

Folia de aluminiu, folosită rar, nu este un pericol pentru sănătate. Foto: Shutterstock

Aciditatea alimentelor este un alt factor major. Potrivit lui Amber Adams, fondatoarea Kitchens Ready, „Dacă gătiți alimente acide, cum ar fi roșii sau marinate pe bază de oțet, aceasta poate descompune folia și poate lăsa aluminiu în mâncare”.

Deci, ar trebui să fii îngrijorat?

Cu toată sinceritatea, probabil că ești în siguranță, atâta timp cât nu folosești în exces folia de aluminiu în gătit. „Pentru majoritatea oamenilor, aceasta nu ar trebui să fie o problemă, deoarece cantitatea de aluminiu care este atrasă în alimente în timpul procesului de gătire este foarte mică”, spune Adams. Doar ține cont de moderație. „Nu ați dori să gătiți aceste tipuri de alimente [acide] pe folie de prea multe zile din săptămână”, adaugă ea. „Dacă ocazional gătiți alimente acide pe folie de aluminu, totuși aceasta nu este o problemă.”

Dar nu ar trebui să ignorați complet problema, spune Adams. „Dacă sunteți expus riscului de boala Alzheimer, poate doriți să limitați gătitul cu folie de aluminiu, deoarece a existat o legătură între boală și cantitățile mari de aluminiu din dieta unei persoane.”

Ai grijă și la cantitatea de sare și condimente pe care o adaugi în mâncare; cantități mari pot contribui și la pătrunderea aluminiului în mâncare.

Alternative pentru folie de aluminiu

Există mai multe moduri de a reduce utilizarea foliei de aluminiu. Adams are o sugestie: „Pentru mine personal, am trecut aproape exclusiv la gătit pe hârtie de pergament cât mai mult posibil. Când gătim acasă în majoritatea zilelor săptămânii, așa că cred că este mai sigur pentru familia noastră. Cu toate acestea, dacă nu am hârtie de copt, nu îmi fac griji să folosesc ocazional foliede aluminiu.”

Pentru grătarul de legume, poți folosi un coș de grătar din oțel inoxidabil sau chiar frigarui reutilizabile sau folosiește o tavă de sticlă când prăjești legumele în cuptor.

Sursa: Readers Digest