Chirurgia hemoroizilor, metode minim invazive

1 ce este radioterapia cum ajuta la vindecarea pacientilor cu cancer jpg jpeg

Hemoroizii sunt dilataţii venoase care devin patologice când se inflamează. Chirurgia hemoroizilor a înregistrat progrese, realizându-se acum prin metode moderne.

Hemoroizii sunt ca nişte „perniţe” naturale alcătuite din vene, ţesuturi de legătură şi fibre musculare, localizate în partea inferioară a rectului. Împreună cu muşchii sfincterului, aceştia sunt responsabili de închiderea completă a rectului. În mod normal, ţesutul conector şi fibrele musculare ataşează perniţele de muşchii sfincterului, însă o varietate de factori pot dăuna acestei stări. Hemoroizii se măresc şi se mişcă de la locul lor, determinând o afecţiune care are 4 grade:

Gradul I: în canalul anal există hemoroizi uşor măriţi.

Gradul II: hemoroizii sunt ceva mai mari şi se umflă în timpul peristaltismului, la evacuarea conţinutului intestinelor.

Gradul III: hemoroizii sunt şi mai mari şi se apropie de ieşirea din rect.

Gradul IV: hemoroizii sunt extrem de mari şi ies frecvent din anus.

Chirurgia hemoroizilor se face prin metode nedureroase

În trecut, operaţia pentru hemoroizi implica tăierea acestora (rezecţie), iar rana era lăsată să se vindece, ceea ce făcea ca pacientul să aibă dureri postoperatorii mari. Acesta trebuia să rămână în spital de la 3 până la 10 zile  şi nu putea să se întoarcă la muncă 3-4 săptămâni.

Chirurgia hemoroizilor bazată pe metodele HAL şi RAR este minim invazivă, nedureroasă, şi şi-a dovedit eficienţa mai ales în tratarea hemoroizilor de grad II şi III. Nu există răni deschise, operaţia durează aproximativ 30-40 de minute, spitalizarea este recomandată pentru 1, maxim 2 zile, după care pacientul se poate întoarce la serviciu şi la activităţile obişnuite.

„Nu apelăm la chirurgie în cazul hemoroizilor decât dacă e cu adevărat nevoie şi atunci ne îndreptăm spre cea minim invazivă. Riscurile operaţiilor au scăzut în ultimii ani. Pe vremuri hemoroizii se tăiau, pur şi simplu, pacienţii sângerau mult, se vindecau greu, de-a lungul a săptămâni întregi, şi îşi pierdeau sensibilitatea canalului anal. Această sensibilitate e foarte importantă, deoarece spre anus vin gaze, vine conţinutul intestinelor, şi trebuie ca organismul să poată reacţiona corespunzător. Deci e nevoie de continenţă, care se datorează şi hemoroizilor în procent de 15%. Vrem ca pacientul să aibă ulterior o viaţă normală. Poate că 15% nu înseamnă mult, dar dacă ne gândim că persoana ar putea avea 3-4 sarcini sau că organismul oricum îmbătrâneşte, acest procent devine important” spune Dr. Alexis Freitas, chirurg cu expertiză în afecţiuni ale colonului şi rectului şi chirurgie laparoscopică la Health Service Center, Wiener Privatklinik din Viena.

Cum se face chirurgia hemoroizilor prin metoda HAL (ligatura arterială hemoroidală)

Un dispozitiv este introdus în anus şi ghidat spre arterele hemoroidale. Cu ajutorul ecografiei Doppler, acesta identifică locul exact în care sângele intră în hemoroizi şi alertează medicul printr-un sunet. Chirurgul face ligatura arterială la 5-6 cm deasupra zonei hemoroidale, ceea ce atrage după sine lipsa durerii. Astfel, aprovizionarea cu sânge a hemoroizilor scade şi presiunea din vase este redusă, iar hemoroizii scad mult în dimensiune.

Ce este metoda RAR (repararea ano-rectală)

RAR este o extensie a metodei HAL şi furnizează tot o opţiune de tratament minim invazivă şi nedureroasă. Această procedură presupune ridicarea ţesutului hemoroidal ieşit în afara anusului şi readucerea lui în poziţie normală. Un dispozitiv suturează hemoroidul intern de sus în jos, iar capetele firului sunt legate şi înnodate, ceea ce oferă un efect de ridicare.

Citeşte mai multe despre hemoroizi:

Ce sunt hemoroizii şi cum prevenim apariţia lor

Hemoroizii se agravează în vacanţă