Ce trebuie să ştii despre testele rapide pentru depistarea COVID-19
Testul rapid antigen se diferenţiază de testul RT-PCR prin timpul de aşteptare al rezultatului, tehnologie şi acurateţe. Dacă cel din urmă este un test de diagnostic, testul rapid ridică o suspiciune de infecţie. Preţul unui test rapid este între 20 şi 50 de lei.
Testul real time PCR, standardul de aur în diagnosticarea COVID-19, are la bază o tehnică de biologie moleculară, cu ajutorul căreia este identificat acidul nucleic, prin examinarea unei probe imunologice. În cazul testului rapid, vorbim despre identificarea unei reacţii dintre antigen şi anticorp, între o proteină virală sau bacteriană, anticorpii fiind incluşi într-o hârtie specifică, explică medicul Andreea Alexandru, din cadrul diviziei laboratoare Regina Maria. Statistic, până în prezent, testele rapide au detectat corect infecţia cu SARS-CoV-2 în 7 din 10 cazuri, determinând, deci, numeroase rezultate fals negative.
Cum funcţionează testele antigen
Oricine poate să facă un test rapid pentru detectarea SARS-CoV-2, în orice loc sau orice moment al zilei, iar rezultatul este gata între 15 şi 30 de minute. Sunt teste care se realizează la nivelul cavităţii bucale şi nazale sau, în cazul testelor cu tehnologie mai nouă, prin recoltarea unor probe de salivă ori scaun. Aceste teste funcţionează pe bază de anticorpi, iar reacţia, care se manifestă printr-o modificare a culorii pe benzile de testare, este vizibilă şi clară, dacă se respectă întocmai instrucţiunile de pe ambalaj. S-a observat că rezultatele pozitive apar la persoanele infectate – care prezintă simptome ori care sunt asimptomatice – aflate în faza de contagiozitate mare, când încărcătura virală este semnificativă. Atenţie! Testul antigen poate să fie negativ într-o fază avansată a bolii; mai precis, când evoluţia infecţiei se apropie de final, iar germenul nu mai este prezent în cantitate aşa de mare, ca la început.
Când se efectuează
Testul ar trebui realizat în decursul a 5 zile de la debutul bolii sau în cel mult o săptămână de la data expunerii. Dacă acest lucru nu se cunoaşte, atunci testul rapid trebuie efectuat cât mai curând. De reţinut că testul este mai eficient dacă pacientul se află în faza acută a bolii. Proba obţinută este pusă pe o bandă de hârtie, impregnată cu anticorpi SARS-CoV-2. Rezultatul apare în maximum o jumătate de oră, în acelaşi mod ca la un test de sarcină: 1 linie înseamnă că nu există virus în probă, iar 2 linii, că rezultatul este pozitiv. Este bine să ştii că şi acest test poate da rezultat fals negativ.