VIDEO: Despre incontinenţa urinară la femei...de la A la Z
Definită prin pierderea involuntară a urinei, incontinenţa urinară de efort este catalogată drept un simptom şi nu un diagnostic. Deşi poate fi de mai multe feluri, incontinenţa urinară de efort este de departe cea mai frecventă afecţiune de acest tip şi apare, de obicei, în urma unui efort brusc precum tusea, strănutul sau ridicarea de greutăţi, acţiuni care supun vezica urinară unei presiuni.
În condiţiile în care musculatura pelvină este deja afectată, acest lucru determină pierderi de urină constante ce cauzează un disconfort major femeii.
Apare ca urmare a unei naşteri dificile
,,Travaliul prelungit, naşterea dificilă în condiţiile în care femeia are un bazin mic şi dă naştere unui făt de dimensiuni mari, însoţită sau nu de incizia perineului, adică a regiunii dintre anus şi vagin, pentru a permite expulzia fătului, toate acestea afectează elasticitatea structurilor musculare din regiunea pelvină. Astfel, susţinerea uretrei este afectată, motiv pentru care se deschide involuntar şi permite urinei să se evacueze din vezică”, explică conf. dr. Ion Daniel, medic primar chirurgie generală, şeful Clinicii Chirurgie III, Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti. Poate fi însoţită de ruptură de perineu sau nu
De cele mai multe ori, incontinenţa urinară de efort este o consecinţă a rupturii de perineu, dar ea nu este asociată în mod obligatoriu cu aceasta. În plus, cistita, infecţiile urinare, leziunile colului uterin, tumorile, fibromul uterin se manifestă prin acelaşi simptom: pierderile de urină, producând o ,,falsă incontinenţă”.
Menopauza poate influenţa apariţia incontinenţei
Odată cu înaintarea în vârstă, aparatul genital feminin suferă o involuţie progresivă care determină o slăbire a structurilor care afectează şi vezicia urinară. Femeile aflate la menopauză manifestă o scădere a nivelului de estrogeni, fapt care se asociază cu slăbirea elasticităţii musculare. De altfel, studiile recente arată că aproximativ 18% dintre româncele cu vârsta peste 40 de ani suferă de incontinenţă urinară.
Boala poate duce la apariţia depresiei
Pentru că are un impact major asupra calităţii vieţii femeii, incontinenţa urinară, netratată o perioadă îndelungată poate favoriza apariţia depresiei. Mirosul neplăcut, folosirea absorbantelor, dar şi limitarea relaţiilor sociale au efecte asupra dispoziţiei, a tonusului psihic.
Mai poţi citi şi:
- Incontinenţa urinară se tratează
- Totul despre incontinenţa urinară
- Incontinenţa urinară afectează şi viaţa sexuală
Fumatul, printre factorii de risc
Studiile epidemiologice au demonstrat că femeile care fumează mult au un risc mai mare de a diagnosticate cu incontinenţă urinară. Explicaţia? Episoadele de tuse cauzate de fumat pot forţa vezica urinară.
Poate duce la apariţia complicaţiilor
Un studiu realizat în România arată că deşi 98% dintre femeile care pierd urină constant sunt îngrozite de acest fapt, doar un sfert dintre ele se adresează medicului pentru tratament. ,,Multe femei consideră, având în vedere naşterea şi vârsta înaintată, că aceste pierderi de urină sunt normale şi încearcă să le atenueze cu ajutorul unor proceduri tradiţionale. Riscurile amânării consultului medical poate scădea calitatea vieţii, favorizează apariţia infecţiilor, a iritaţiilor”, adaugă medicul Ion Daniel.
Incontinenţa urinară afectează viaţa sexuală
Pentru că este dificil să menţină o igienă genitală constantă, femeile au tendinţa de a-şi îndepărta partenerul şi a limita cât mai mult posibil viaţa intimă, ceea ce poate afecta mult relaţia cu partenerul.
Tratamentele moderne, eficiente în 90% din cazuri
Tratamentul chirurgical al incontinenţei urinare se practică de peste 100 de ani, având o multitudine de procedee cu rate de succes variabile. Însă cel mai des utilizat în zilele noastre este cel care foloseşte proteze de tipul plaselor de polipropilenă, numite bandelete. ,,Montarea chirurgicală a bandeletelor a revoluţionat tratamentul incontinenţei urinare de efort datorită simplităţii metodei, dar şi recuperării postoperatorii rapide. Practic, bandeleta joacă rolul unui <<hamac>> care susţine uretra, o repoziţionează şi îi redă funcţia de a menţine continenţa”, explică doctorul Ion Daniel.
Beneficiile intervenţiilor chirugicale:
- toate posibilele neplăceri legate de folosirea anesteziei generale dispar datorită folosirii anesteziei rahidiene sau chiar a celei locale. După cele 10-15 minute, cât durează operaţia de montare a bandeletei, pacienta rămâne la pat circa 6 ore până când dispare efectul anesteziei;
- pacienta poate fi externată chiar a doua zi şi se recomandă să-şi reia activitatea fizică regulată. Operaţia presupune doar trei mini-incizii, una de 2-3 cm şi celelalte două de 1 cm, iar recuperarea postoperatorie se face rapid. În plus, pacienta nu trebuie să revină la medic pentru scoaterea firelor deoarece acestea sunt resorbabile.