Remediile naturale, speranţa bolnavilor de cancer

1 2 jpg jpeg

60 la sută din persoanele bolnave de cancer apelează la terapiile alternative, excluzându-le pe cele clasice, au scos la iveală cele mai noi statistici internaţionale.

Terapiile complementare de genul fitoterapiei, acupuncturii, reflexoterapiei sau bioenergoterapiei sunt foarte populare în rândul bolnavilor cronici, în special în cazul celor care suferă de cancer. Asta pentru că fie se tem de tratamentele clasice şi apelează mai întâi la remediile blânde, fie tratamentele oncologice i-au dezamăgit, iar acest tip de terapii sunt ultima lor soluţie.

Completează efectul medicamentelor

Cele mai recente statistici internaţionale arată că mai mult de jumătate din bolnavii de cancer îşi pun toate speranţele în ceaiuri sau în alte tipuri de tratamente de acest gen, iar 40 la sută iau suplimente alimentare cu vitamine şi minerale. O mare parte din aceştia achiziţionează chiar de pe Internet aşa-zise pilule naturale magice, fără recomandarea unui specialist. Aceste terapii nu ar crea probleme prea mari dacă ar fi administrate, aşa cum recomandă specialiştii, în completarea tratamentelor clasice, respectiv chimioterapiei şi radioterapiei, în cazul cancerului. Însă folosite independent, acestea fac mai mult rău decât bine. Pentru a evita efectele negative ale acestui tip de terapii, cereţi părerea unui medic de fiecare dată când începeţi un tratament.

La ce riscuri ne expunem

Specialiştii atrag atenţia că „leacurile-minune” pot dăuna pacientului în mai multe moduri:

- Financiar. Unele dintre aceste tratamente sunt destul de scumpe şi, din această cauză, pacienţii nu mai au suficienţi bani pentru fructe şi legume, care au un efect real asupra stării de sănătate.

- Medical. Unii dintre cei care apelează la remediile naturiste renunţă la tratamentele clasice recomandate de medicii specialişti, iar acest lucru le poate scurta viaţa. De exemplu, în lipsa tratamentului adecvat, o formă curabilă de cancer poate deveni incurabilă. În plus, unele plante sau suplimente alimentare pot interacţiona cu terapiile clasice, reducându-le efectul.

- Psihic. „Leacurile-minune” le dau uneori speranţe false bolnavilor, iar în momentul în care acestea nu-şi dovedesc eficienţa, căderile psihice sunt foarte puternice.