Luna în care te-ai născut îţi spune la ce boli eşti predispus

1 2 jpg jpeg

În cadrul unui studiu efectuat la Columbia University, cercetătorii au descoperit că lunile de naştere ale oamenilor au fost legate de riscul de a avea una sau mai multe boli, din 55 de afecţiuni diferite analizate în cadrul cercetării.

Persoanele născute în mai, cele mai sănătoase

Cercetarea a arătat că cei care au venit pe lume în luna mai sunt mai puţin predispuşi la o afecţiune legată de luna naşterii, în timp ce persoanele născute în octombrie se situează la polul opus.

„Aceste date ar putea ajuta oamenii de ştiinta să descopere noi factori de risc ai anumitor boli“, spune Nicholas Tatonetti, autorul principal al studiului şi profesor asistent la Universitatea Columbia, citat de livescience.com.

Cei născuţi iarna, deficit de vitamina D

Studiile anterioare au arătat ca persoanele născute în timpul iernii - când zilele sunt mai scurte, iar oamenii nu au parte de suficientă lumină solară pentru a produce vitamina D - au mai multe şanse de a avea un deficit de vitamina D. De asemenea, pot prezenta un risc crescut de boli cardiovasculare.

Cercetătorii s-au uitat la fişele medicale a 1,7 milioane de pacienţi de la Columbia University Medical Center din New York City, care s-au născut între 1900 şi 2000 şi care au fost tratataţi între 1985 şi 2013 în diferite centre medicale. Zece boli cardiovasculare au fost legate de luna naşterii, persoanele născute iarna având cel mai mare grad de risc. De exemplu, cardiomiopatia (boală a muşchiului cardiac) şi hipertensiunea arterială (tensiune arterială ridicată) au avut cea mai mare rată printre cei născuţi în ianuarie, iar cea mai scăzută în rândul persoanelor născute în septembrie şi octombrie.

Nu este clar de ce riscul bolilor de inimă este mai mare la persoanele născute în timpul iernii, au spus cercetătorii. Dar de vină ar putea fi faptul că există mai multe infecţii la femeile gravide în timpul lunilor de iarnă şi că acestea contribuie la creşterea riscului de afecţiuni cardiovasculare în rândul copiilor născuţi în acea perioadă a anului.

Cei născuţi toamna, risc de ADHD

De asemenea, studiul a arătat că predispoziţia pentru tulburările de deficit de atenţie (ADHD) este mai mare la persoanele născute în luna noiembrie.

Un alt studiu, publicat în Journal of Aging Research din Statele Unite ale Americii, a scos la iveală că luna naşterii îţi influentează şi riscul de deces timpuriu.

Oamenii de ştiinţă au studiat datele a peste 1.500 de persoane care au trăit peste de 100 de ani. Se pare că persoanele născute toamna au şanse mult mai mari de a ajunge la centenar, spre deoebire de cei născuţi în luna martie.