Faţa, oglinda sănătăţii tale

1 2 jpg jpeg

Faţa palidă

Dacă vezi că, pe măsură ce trec zilele, devii din ce în ce mai palid, acesta ar putea fi un semn că ai lipsă de vitamina B12. De asemenea, acest lucru se vede şi pe limbă (dacă este complet netedă). Deficitul de vitamina B12 mai dă stări de oboseală sau de dificultăţi de memorare. Pentru a avea în organism un nivel optim de această vitamină, ar trebui să consumi mai multă carne de vită, viţel, miel şi alte tipuri de carne roşie dar şi fructe de mare ori carne de pasăre provenită din agricultura organică.

Ochii umflaţi

Dacă, de regulă, ai cearcăne şi pungi sub ochi, ar putea fi din cauza lipsei de iod în organism. De asemenea, dacă ai picioarele umflate ai putea avea tot lipsă de iod. Acest deficit de iod mai determină şi uscarea pielii, ruperea unghiilor sau faptul că iei câteva kilograme în plus. De obicei, când ai ochii umflaţi pentru mai mult timp, poate fi un semn că ai probleme cu rinichii şi cu retenţia de lichide.

După cum ştii, sarea nu este un aliment tocmai benefic pentru sănătate, asta dacă obişnuieşti să consumi în cantităţi mari, în fiecare zi. Probabil ţi-ai impus să o eviţi, însă lipsa totală a acestui ingredient în organism poate cauza dezechilibre. Poţi lua sare din ierburile marine pentru că sunt bogate în iod, dar poţi mânca şi alge sau peşte de apă sărată (zargan, chefal, lufar, calcan, scrumbia de mare, pălămida).

Petele galbene în zona ochilor

Dacă observi acest lucru este semn că stai prost cu colesterolul, adică este mărit. De asemenea, petele de această culoare pot apărea şi la nivelul nasului sau în zona gurii. Ar trebui să renunţi la grăsimile saturate (carne de vită, porc, miel, untură, slănină, margarină, produsele lactate cu conţinut foarte mare de grăsime, uleiul de palmier şi de nucă de cocos şi la untul de cacao), pentru că îţi afectează sănătatea, consumate în exces. În locul lor ar fi bine să alegi peşte, nuci, ulei de măsline, arahide, avocado.

Părul casant

Dacă ţi se rupe părul, este uscat sau cu mătreaţă, e posibil să duci lipsă de biotină, adică de vitamina B7. De multe ori, acest deficit de B7 apare în urma consumului prelungit de antibiotice. Acestea, dacă nu sunt luate cu un probiotic, pot distruge bacteriile intestinale bune care au rolul de a sintetiza această vitamină. De asemenea, antibioticele duc la apariţia candidozei. Pentru a rezolva această problemă ar fi indicat să mănânci gălbenuş de ou, conopidă şi ciuperci.