Energii negative în casă? Află cum îţi influenţează sănătatea!
Când spui acasă, automat te gândeşti la acel loc unde grijile se termină şi unde să îţi poţi încărca bateriile pentru o nouă zi.
Chiar dacă nu se vede, energia se simte destul de uşor, mai ales dacă faci parte din categoria persoanelor sensibile care sunt cele mai expuse la trăiri de acest gen. De cele mai multe ori, energia casei reflectă starea emoţională a celui care stă în ea, asa ca vizitele făcute de persoanele negativiste le simţi foarte apăsătoare şi neplăcute.
Citeşte şi: Eşti lipsit de energie? Uite ce trebuie să faci
Cum le depistezi şi cum le alungi?
Primul pas pe care trebuie să îl faci este acela de a stabili locul în care tu crezi că îţi oferă acea stare de nervozitate şi agitaţie constantă care te poate predispune la boli.
După ce ai depistat acest loc apelează la un mic truc pentru care ai nevoie de un pahar de sticlă, 150 ml de apă, 50 ml de oţet şi o linguriţă de sare de mare.
Pune în pahar toate aceste ingrediente şi amestecă până când sare se dizolvă, apoi aşază paharul în locul depistat anterior şi lasă-l 24 de ore, fără să te atingi de el. Eventual poţi să stai o zi departe de casă. Dacă, după tot acest timp, culoarea apei este neschimbată înseamnă că în încăperea respectivă nu sunt energii negative, dar poţi încerca într-o altă încăpere. Apa tulbure înseamnă că te confrunţi cu prezenţa energiilor negative în casa ta. Poţi să repeţi această procedură schimbând apa.
Citeşte şi: Surse de energie la-ndemână
Evită să te ataşezi de lucruri
Dacă te-ai mutat recent în casă nouă nu lua după tine mobilă veche sau obiceiuri vechi. Începe totul de la zero chiar dacă este mai greu, dar în final este mult mai sănătos pentru tine. Dacă cineva drag ţie are multe drumuri de făcut evită să dai cu mătura prin casă iar în cazul în care ţi-a venit în vizită o persoană pe care nu o placi sau crezi că te încarcă negativ, mătură imediat în urma ei.
Animalele de companie te protejează
Nu mai este o noutate pentru nimeni că animalele simt tot felul de lucruri de la cutremure până la spirite şi energii de tot soiul.
În cazul în care eşti în căutare de casă nouă ia cu tine animalul de companie la vizionări. Dacă observi că se comportă ciudat este semn clar că acolo din punct de vedere energetic se petrece ceva.
Aromoterapia, pentru o stare de bine
Transformă casa ta într-o mireasmă plăcută de iasomie, levănţică sau flori de tei. Arde plante uscate sau uleiuri aromatice pentru a-ţi induce starea de bine şi pentru a te destinde cu adevărat în momentul în care treci pragul casei tale.
Păstrează curăţenia
Locul curat şi ordonat are şanse foarte mici să fie atins de energii negative. De obicei acestea se instalează în spaţiile îngrămădite, prăfuite şi întunecate. Aeriseşte în fiecare zi fiecare părticică din casa ta.
Reamenajează adesea
Este cunoscută vorba conform căreia „schimbi locul, schimbi norocul”, exact aşa se întâmplă şi în cazul în care alegi să îţi reamenajezi casa, să redecorezi un anumit spaţiu sau să-i oferi mai multă lumină prin intermediul unor mici trucuri cum este cel cu oglinda care dă senzaţia de spaţiu.