De la fumatul pasiv se pot face exact aceleaşi boli ca şi în cazul fumatului activ

1 2 jpg jpeg

Insuficienţa renală cronică este o afecţiune ce poate fi provocată de fumat mai ales atunci când rinichii nu mai funcţionează aşa cum trebuie. Tot fumatul este responsabil şi pentru prezenţa radicalilor liberi în corpul tău, fapt care va contribui substanţial la apariţia diferitelor forme de cancer, boală grea ce are consecinţe destul de grele asupra rinichilor. Se pare totuşi că nici nefumătorii nu sunt protejaţi de bolile pe care le au fumătorii.

”Din punct de vedere al raportului fumat activ/fumat pasiv, fumătorul pasiv face exact aceleaşi boli ca şi fumătorul pasiv. Desigur că riscurile sunt cuantificabile, în funcţie de numărul de ţigări care se fumează în incinta respectivă, câţi metri cubi are spaţiul, câţi fumători sunt în spaţiul respectiv, precum şi durata de expunere“, explică prof. dr Florin Mihălţan, despre fumatul pasiv.

”Ceea ce trebuie să ştiţi pentru că, probabil, industria tutunului are alte mesaje este că în niciun caz nu există o ventilaţie perfectă, protectivă, pentru fumătorul pasiv în aceste incinte. Nu s-a descoperit acest lucru şi nu există. De aceea această lege antifumat îşi face această datorie sfântă de a proteja fumătorii pasivi, acei oameni nevinovaţi care plătesc tributuri similare. Bolile şi riscul de boală pentru aceştia pendulează între 30-35% dacă vorbim de cancer pulmonar, de boli obstructive, de criză de astm sau de alte afecţiuni induse de bolile respiratorii“, a mai adăugat medicul pneumolog, conform Adevărul.