De ce ar trebui să iei în calcul o reducţie mamară?
Hipertrofia mamară reprezintă creşterea excesivă în volum şi greutate a sânilor, fapt ce produce întinderea şi relaxarea ligamentelor care susţin glanda mamară, dar mai ales a pielii ce o conţine. Astfel apare şi ptoza mamară, sânul se lasa iar problemele care ţin de acest aspect nu sunt doar de natură estetică. Sânii foarte mari pot afecta sănătatea Pe lângă faptul că sânii foarte mari pot determina un aspect inestetic şi flasc ce apare mult mai devreme decât în cazul sânilor de mărime medie sau mică, aceştia pot cauza şi probleme din punct de vedere fizic.
Cele mai întâlnite neplăceri ce apar din cauza sânilor foarte mari sunt durerile de gât, de umeri şi de spate. Din cauza greutăţii mari, apar modificări ale posturii corpului, putându-se ajunge chiar la deformări ireversibile ale coloanei vertebrale cervicale.
Hernia de disc este o altă problema ce poate fi luată în considerare, mai ales din cauza faptului că de multe ori sânii foarte mari sunt asociaţi cu obezitatea.
O altă problemă comună femeilor cu sâni foarte mari, problemă ce apare în special în perioada verii, este apariţia eczemelor, a dermatitelor şi a micozelor la nivelul şanţurilor submamare.
Problemele pot apărea atât din cauza căldurii şi a perspiraţiei din zona respectivă, cât şi din cauza utilizării unei lenjerii intime nepotrivite ca mărime, ce nu oferă suficient suport sau care este realizată dintr-un material ce nu lasă pielea să respire.
Un aspect foarte important în ce priveşte modul în care mărimea sânilor afectează viaţa femeilor este faptul că multe dintre acestea au o percepţie negativă asupra propriului corp. Hipertrofia mamară limitează şi viaţa socială, pacientele evitând unele activităţi fizice, având dificultăţi legate de somn şi de alegerea hainelor potrivite.
Intervenţia de micşorare a sânilor se realizeaza prin îndepărtarea ţesutului mamar excesiv pentru a obţine o mărime sănătoasă şi confortabilă a sânilor, pentru a-i ridica şi a-i contura. Pe lânga aceste beneficii, prin această operaţie sânii inegali pot fi echilibraţi ca mărime şi se reduce riscul apariţiei cancerului mamar.
„Tehnicile de reducţie mamară variază în funcţie de mărimea, forma sânilor şi cantitatea de ţesut ce urmează să fie îndepărtat. Incizia pleacă din jurul areolei mamare, se extinde vertical pe polul inferior al sânului. În tehnica modernă nu se mai face incizia din şanţul submamar! În funcţie de caz, incizia poate avea forma de litera L sau I.”, explică dr. chirurg estetician Călin Doboş.
Reducţia mamară se poate realiza la orice vârstă, însă este recomandat să se realizeze după ce sânii sunt complet dezvoltaţi. În gigantomastii se poate face şi la 16 ani.
Operaţia se realizează în 2 ore, cu anestezie generală, iar vindecarea primară necesită 14 zile. În acest timp sunt necesare controale periodice şi sunt contraindicate eforturile fizice, dormitul pe burtă sau ridicarea de greutăţi. Timp de aproximativ o lună după operaţie este recomandată purtarea unui sutien chirurgical.