Cum să eviţi neplăcerile în vacanţă

1 2 jpg jpeg

Sfaturi contra răului de transport

Problemă întâlnită la orice vârstă, răul de mişcare apare pe fondul neconcordanţei dintre stimulii primiţi de creier de la receptorii vizuali şi cei ai echilibrului. Această neplăcere se manifestă prin stări de greaţă şi vomă. Dacă ştii, din anii trecuţi, că ai rău de mişcare, este bine să iei măsuri din timp, pentru ca experienţa să nu se repete.

· Este bine ca, în maşină, să-ţi găseşti o poziţie care să reducă la minimum mişcările corpului şi ale capului şi limitează-ţi atenţia vizuală. Nu citi, pentru că această activitate favorizează disconfortul.

· Evită, pe cât posibil, factorii care pot favoriza răul de transport precum fumul de ţigară, căldura şi mirosurile foarte puternice.

· Este de preferat să stai în faţă, lângă şofer.

· Înainte de a pleca la drum, ia o gustare (banane, biscuiţi); răul de mişcare este accentuat de senzaţia de foame.

· Fixează-ţi un punct în linia orizontului, pe care să îl priveşti în timpul călătoriei.

· Împotriva răului de transport se pot lua, cu o oră înainte de plecare, medicamente antihistaminice sau antivomitive, la recomandarea medicului.

· Pentru copii, o soluţie de tratament sunt remediile homeopate (Nux vomica, Cocculus).

E sezonul conjunctivitei de bazin

Cei care aleg să se răcorească de căldura verii în apa de bazin sau de piscină trebuie să aibă grijă la conjunctivită. Aceasta este o afecţiune inflamatoare a mucoasei conjunctivale şi se manifestă prin mâncărime şi roşeaţă oculară, senzaţia de corp străin în ochi şi congestie la acest nivel.

Semnele afecţiunii apar, în general, la o săptămână de la contactul cu apa din bazin. Conjunctivita de piscină poate fi iritativă (cazuată de excesul de clor din apă) sau infecţioasă (produsă de diverşi microbi, ca urmare a clorinării insuficiente a apei). Pentru a o preveni, este bine să se poarte ochelari de înot şi să nu împrumute obiecte personale precum prosopul.

Dureri de urechi după înot? Poate fi vorba de otită

O posibilă neplăcere întâlnită la cei care înoată este otita externă. Numită adesea şi otita înotătorului, această afecţiune este o inflamaţie a canalului auditiv extern cauzată de pătrunderea în ureche a unor microbi sau a unor substanţe (apă, şampon etc.). Se manifestă prin disconfort sau durere locală, scăderea auzului şi prezenţa unei secreţii gălbui.

Tratamentul este, de cele mai multe ori, local şi constă în aplicarea unor substanţe dezinfectante, antiinflamatoare şi/sau antibiotice.

Ce trebuie să conţină trusa medicală

Pentru ca neplăceri precum durerile sau înţepăturile de insecte să nu-ţi strice concediul, este mai mult decât necesar să ai la tine o trusă cu medicamente de bază.

· Medicamente pentru febră sau diverse dureri (paracetamol, aspirină, ibuprofen);

· Pansamente gastrice antiacide;

· Laxative uşoare;

· Antihistaminice;

· Unguente antiinflamatoare (pentru cazul în care apar dureri musculare, contuzii sau luxaţii);

· Soluţii contra înţepăturilor de insecte;

· Unguente antibacteriene;

· Soluţii dezinfectante sau antiseptice;

· Antivomitive;

· Pansamente sterile.

Nu neglija tratamentul dacă ai o boală cronică

Urmezi tratament pentru o boală cronică şi pleci în vacanţă? Urmează terapia conform indicaţiilor medicului. Citeşte pe prospectul medicamentelor temperatura optimă de păstrare. În cazul unora, căldura le poate altera eficacitatea sau le poate creşte toxicitatatea. De aceea, este bine să le ţii la frigider. Unele tratamente sunt tolerate mai greu vara, de aceea poate fi nevoie de ajustarea dozelor.