Cum ne poate afecta sănătatea telefonul mobil
Sănătatea ochilor
Utilizarea frecventă pentru o perioadă mai mare de timp poate afecta şi sănătatea ochilor, au arătat mai multe cercetări în domeniu. Concentrarea pentru o perioadă îndelungată asupra unui obiect mic poate determina senzaţia de usturime şi poate duce la apariţia de inflamaţii sau infecţii.
Prezbiopia este o boală ce se instalează atunci când capacitatea de concentrare asupra obiectelor apropiate scade şi se manifestă în general după vârsta de 40 ani.
,,În cazul folosirii mobilului, distanţa dintre ochi şi ecran este mult mai mică decât în cazul unei cărţi. Oamenii observă acest aspect doar în momentul în care citesc o carte sau un ziar, însă cu timpul, persoanele care sunt cu ochii toată ziua pe telefonul mobil sunt supuse unui risc mai mare de apariţie a miopiei sau pot avea probleme cu vederea mult mai devreme, prezentând riscul de a purta ochelari încă de tineri”, explică medicul Tania Bejan, specialist Ropharma Tenul O altă parte a corpului care poate avea de suferit din cauza mobilului este şi tenul. Atunci când vorbim la telefon mai mult timp, ecranul ce stă lipit de faţă se încălzeşte, iar pielea este supusă unui risc mult mai mare de apariţie a erupţiilor cutanate sau iritaţiilor.
Colana vertebrală
,,Corpul este rezultatul acţiunilor noastre de zi cu zi. Atunci când folosim telefonul mobil, poziţia normală a corpului se modifică, existând tendinţa de a ţine capul aplecat înainte. Acest lucru dăunează coloanei vertebrale cauzând dureri în zona gâtului şi a umerilor. În partea superioară a coloanei există nervi care au de suferit din această cauză. O primă consecinţă a acestei probleme este senzaţia de oboseală şi instalarea rigidităţii în aceste zone”, adaugă medicul.
Auzul
De asemenea, folosirea îndelungată a mobilului poate duce şi la apariţia problemelor de auz. Volumul mult prea ridicat al căştilor afectează auzul, o consecinţă imediată fiind incapacitatea de a auzi, mai ales atunci când există un zgomot de fundal. Căştile primite la achiziţionarea telefonului nu sunt adaptate corespunzător urechii, astfel că tendinţa este de a mări volumul.
Telefonul mobil poate afecta, în egală măsură, şi încheieturile mâinilor, ceea ce poate duce în timp la apariţia tendonitei, au arătat numeroasele studii în domeniu.
Somnul
Deoarece obişnuim să folosim telefonul mobil chiar şi după ce ne-a pus seara în pat, specialiştii susţin că el poate afecta şi calitatea somnului.
,,Atât mobilele, cât şi calculatoarele sau tabletele emană de obicei o lumină albastră ce interferează cu hormonii naturali precum melatonină, responsabilă cu instalarea naturală a senzaţiei de somn. În cazul în care rezoluţia ecranului este mult prea mare, somnul ne este afectat şi astfel nu ne mai odihnim bine şi suficient”, spune medicul Tania Bejan.
Deoarece obişnuim să folosim telefonul mobil chiar şi după ce ne-a pus seara în pat, specialiştii susţin că el poate afecta şi calitatea somnului.