Ce semne anunţă oboseala cronică
Chiar dacă există posibilitatea ca acest sindrom să dureze ani de zile, boala în sine nu este foarte cunoscută, neexistând teste care să confirmediagnosticul de oboseală cronică. Oboseala este o reacţie a organismului atunci când se combină mai mulţi factori fizici cu cei emoţionali.
Sistemul imunitar slăbit favorizează acest diagnostic
Adesea unele persoane pot dezvolta acest sindrom după o infecţie virală sau bacteriană, precum este gripa, deşi nu există dovezi clare în acest sens. Însă sistemul imunitar slăbit, sistemul nervos, sistemul endocrin (hormonii si glandele) dar şi istoria familială pot contru=ibui semnificativ la instalarea acestui diagnostic.
Durerea musculară permanentă, un semnal de alarmă
În cazul în care oboseala resimţită nu se ameliorează semnificativ la odihna, această senzaţie se poate resimţi şi în activităţile de recreere, sociale sau în modalitatea în care îţi desfăşori munca. De asemenea te poţi confrunta cu tulburări şi pierderi de memorie, dureri de gât, cefalee şi dureri musculare.
În momentul în care te trezeşti mai obosit decât erai atunci când te-ai băgat în pat să dormi, este unul din semnalele că te confrunţi cu un caz de oboseală cronică. Musculatura este intens afectată de lipsa de odihnă.
Atunci când dormi organismul se autoreface, însă în cazul în care oboseala s-a instalat în organismul tău atât la nivel fizic cât şi psihic dezechilibrul provocat te împiedică să te odihneşti în timpul somnului.
Află care sunt remediile energizante pentru oboseală cronică AICI
Prezenţa afecţiunilor cardiace
În cazul în care eşti mereu obosit se poate dezvolta în organismul tău o afecţiune în care frecvenţa cardiacă creşte şi tensiunea arterială scade mai ales în momentul în care te ridici după o perioadă în care ai stat culcat. Poţi să asemeni acest simptom cu senzaţia de moleşeală sau leşin.
De la oboseala cronică la depresie este un singur pas
Atunci când te confrunzi cu un episod de oboseală cronică de cele mai multe ori se instalează şi depresia, iar tratamentul antidepresiv de cele mai multe ori poate avea efecte benefice.
Modalităţi de tratare a acestei afecţiuni
Chiar dacă nu este o variantă tocmai agreată de către persoanele care suferă de oboseală cronică, în cele mai multe cazuri s-au observat îmbunătăţiri considerabile. Iată care este soluţia:
- exerciţiile fizice aerobice desfăşurate de regulă în echipă; chiar dacă ţi se pare mai greu nu renunţa, îţi este extrem de benefică activitatea de grup
- tehnicile de relaxare precum yoga, pilates
- un concediu prelungit