Ce boli ascunde senzaţia de nod în gât

1 2 jpg jpeg

Senzaţia este resimţită ca o apăsare, cel afectat simţind că nu mai are aer. Apare în caz de atac de panică Persoanele anxioase şi emotive experimentează mai des acest simptom. Este perceput ca o lipsă de aer, apăsare, senzaţie de ştrangulare. Apare mai ales în cazul atacurilor de panică.

Acest simptom dispare de la sine, odată ce persoana afectată se linişteşte. Cauzele atacurilor de panică pot fi multiple, de aceea se impune un consult de specialitate, pentru depistarea problemei care duce la aceste manifestări. Uneori acest nod în gât poate să indice şi prezenţa unei boli psihice.

Alte boli care pot da acest simptom

Nodul în gât, însoţit de senzaţia de sufocare poate să apară şi în cazul bolii de reflux gastro-esofagian, la cei care au hipotiroidism şi noduli tiroidieni, la cei care suferă de sinuzită şi de rinită alergică.

Se poate manifesta şi în caz de disfuncţii ale sfincterului esofagian, inflamaţie a amigdalelor, când apare o inflamaţie a cartilajului situat în spatele limbii, cât şi la cei care au probleme cu esofagul şi cu laringele. De aceea, trebuie să mergi la un consult medical.

Senzaţia de nod în gât poate fi consecinţa unor tulburări de ritm cardiac (aritmii). Bătăile rapide ale inimii e posibil să fie însoţite de senzaţia că nu poţi respira. De asemenea, acest simptom mai poate apărea la persoanele care fac tratamente cu antihipertensive sau cu antihistaminice.

Atenţie!

În cazul în care senzaţia de nod în gât este însoţită de durere, de febră, transpiraţii nocturne, pierdere în greutate, dar şi de dificultate de înghiţire, este cazul să te prezinţi cât mai repede la un consult de specialitate.