Cât de periculos este virusul A/N1H1?

1 2 jpg jpeg

Pornită din Mexic, gripa A/H1N1 s-a răspândit rapid pe toate continentele. Numărul celor infectaţi creşte de la o zi la alta, la fel şi cel al deceselor.

Deşi se răspândeşte mai repede decât virusul unei gripe sezoniere, virusul A N1H1 nu este, deocamdată, la fel de periculos. Răspunde bine la antivirale ca Relanza (zanamivir) şi Tamiflu (oseltamivir), dacă tratamentul este început cât mai curând posibil, adică la apariţia primelor simptome.

Cum ne putem apăra?

Vaccinul împotriva gripei sezoniere nu este eficient în cazul virusului gripei A/N1H1. Ce putem face este purtăm o mască de protecţie în locurile aglomerate, să evităm contactul cu persoanele bolnave şi să respectăm cu stricteţe regulile de igienă.

Răspândirea virusului, "inevitabilă"

Margaret Chan, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a declarat cu prilejul unei vizite în Mexic, ţara cea mai afectată, că răspândirea virusului gripei porcine la nivel mondial este „inevitabilă”. Potrivit directorului OMS, multe dintre cazurile de infecţie cuacest virus sunt forme uşoare ale maladiei, iar mulţi dintre pacienţi se recuperează fără ajutor. Excepţiile sunt femei însărcinate şi persoane care au şi alte probleme de sănătate şi care trebuie monitorizate.

Virusuri rezistente la Tamiflu, identificate

OMS a fost informată miercuri, 8 iulie, de autorităţile din Danemarca, Japonia şi China de apariţia de noi tulpini N1H1 rezistente la vaccinul Tamiflu. Aceste virusuri au fost găsite la trei pacienţi care s-au însănătoşit deoarece nu prezentau formele grave ale bolii. Deşi erau rezistente la oseltamivir (Tamiflu), virusurile au răspuns la tratamentul cu zanamivir. Până acum, toate cele aproximativ 1.000 de virusuri pandemice N1H1 evaluate de laboratoare specializate răspund la una dintre substanţele antivirale oseltamivir sau zanamivir.

Nouă tulpină de gripă, apărută în Canada

O nouă tulpină de gripă a fost identificată la doi angajaţi ai unei ferme de porci din Canada, au anunţat marţi, 7 iulie, autorităţile din această ţară, precizând că aceasta nu este o nouă tulpină a virusului pandemic H1N1, dar este constituită din gene ale virusului gripei umane de sezon şi ale virusului gripei porcine. Cei doi angajaţi au fost uşor bolnavi, dar s-au însănătoşit. Un al treilea caz face obiectul unei anchete.

Virusul gripei A/H1N1, în cifre

Potrivit ultimului bilanţ publicat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii la 6 iulie, virusul AH1N7 a contaminat 94.512 persoane din 120 de ţări şi a provocat moartea a 429 de persoane. De la raportul publicat cu o săptămână înainte, numărul îmbolnăvirilor a crescut cu 4.591, iar al deceselor cu 47. Statele Unite ale Americii sunt cele mai afectate, cu 33.902 de persoane afectate şi 170 de decese. În Mexic, de unde a izbucnit pandemia, au fost înregistrate până în prezent 10.262 de cazuri şi 119 decese. Cea mai afectată ţară din Europa este Marea Britanie, cu 7.447 de cazuri şi 3 decese. La noi în ţară, numărul cazurilor de îmbolnăviri a ajuns ieri, 8 iulie, la 49.