Care sunt afecţiunile pe care le poţi moşteni de la părinţi?

1 2 jpg jpeg

De la părinţi sunt transmise nu doar caracteristici fizice şi morale, ci şi predispoziţii la o serie de boli care se pot declanşa de-a lungul vieţii. Puţine cupluri ştiu că sunt purtătorii unor afecţiuni cu transmitere genetică.

Fiecare are două copii ale genelor părinţilor, iar când concep un copil îi transmit la rândul lor una dintre cele două gene. O boală genetică poate apărea numai în cazul în care copilul are două gene purtătoare ale acestei boli. Bolile ereditare nu sunt întotdeauna dintre cele mai grave, dar se pot agrava în timp, dacă nu sunt depistate la vreme.

Osteoporoza

Osteopenia sau osteoporoza se numără printre afecţiunile care se transmit de la părinţi la copii. Dacă mama sau tatăl pierd în înălţime odată cu înaintarea în vârstă şi suferă de osteoporoză, atunci sunt şanse de circa 50% să aibă probleme de sănătate asemănătoare şi copiii.

Bolile de piele

În cazul în care este moştenită o boală de piele sau este depistată o predispoziţie de a dezvolta o astfel de afecţiune, atunci trebuie avută o mare grijă la produsele pentru îngrijirea pielii şi la sensibilitatea acesteia. Primul pas este verificarea incidenţei în familie - părinţi sau rude apropiate - a cancerului de piele ori a apariţiei unor aluniţe precanceroase. Medicii dermatologi atrag atenţia asupra faptului că mulţi pacienţi care au avut asemenea aluniţe, după ce le-au fost eliminate, evită să spună şi altor persoane că le-au avut.

Depresia

Copilul care are pe unul dintre părinţi suferind de depresie sau de anxietate va avea o predispoziţie de 3-4 ori mai mare la astfel de tulburări. Mai mult, femeile depresive sunt mai predispuse să dezvolte depresie cronică.

Atenţie!

Dacă se menţin pe o perioadă mai lungă de două săptămâni, stresul şi grijile mari pot duce la instalarea unei depresii, mai ales la cei predispuşi, de aceea este necesar sfatul unui medic specialist.

Problemele de vedere

Dacă este cunoscut în familie că o rudă apropiată a avut glaucom sau o altă boală oculară gravă, trebuie evitat fumatul, care reduce vasele sanguine şi scade nivelul unor antioxidanţi care păstrează sănătatea ochilor. Un examen ocular este util în acest caz, chiar dacă vederea este bună, deoarece medicul poate observa şi cele mai mici semne de boală aflată în stadiul incipient, Apoi, se ştie, orice boală descoperită din timp poate fi tratată cu uşurinţă.