6 întrebări despre COLESTEROL
1) Ce este? Colesterolul este o substanţă grasă necesară pentru buna funcţionare a organismului. Printre altele, este implicat în formarea membranelor celulare, în producerea unor hormoni, în asigurarea energiei necesare corpului şi în fabricarea unor substanţe precum vitamina D. De asemenea, colesterolul este un constituent al bilei, având rol important în digestia şi absorbţia grăsimilor din tubul digestiv. 2) De unde provine? Ficatul produce cea mai mare parte (70%) a colesterolului de care organismul are nevoie, din grăsimile consumate, restul (30%) provinind direct din hrană. 3) Ce sunt colesterolul „bun“ şi cel „rău“? Pentru că este insolubil în apă, colesterolul este transportat în corp de lipoproteine, adică un complex format din lipide şi proteine hidrosolubile.
Colesterolul LDL (low density lipoprotein – lipoproteina cu densitate joasă). Numit şi „rău“, are misiunea de a transporta cea mai mare parte a colesterolului în sânge. Atunci când este în exces, se depune pe pereţii vaselor de sânge, ducând la apariţia aterosclerozei, adică la îngustarea vaselor de sânge, cu complicaţiile cardiovasculare aferente.
Colesterolul HDL (high density lipoprotein – lipoproteina cu densitate înaltă). Mai este numit şi „bun“, pentru că aduce înapoi la ficat colesterolul în exces, de unde este eliminat prin căile biliare. Acest tip de colesterol „periază“ arterele de depozitele lipidice, reducând riscul de apariţie a plăcilor de aterom, lucru pentru care îşi merită pe deplin numele de „bun“.
Nivelul colesterolului se depistează cu ajutorul unui test obişnuit de sânge. Este ideal ca, după 20 de ani, analizele anuale de rutină să includă şi colesterolul. Cu 12 ore înainte de efectuarea testării, nu se iau medicamente, nu se mănâncă şi nu se consumă alte lichide în afară de apă.
Dozarea colesterolului este mai mult decât necesară în cazul persoanelor supraponderale, sedentare şi la cele care consumă multe grăsimi de origine animală. De asemenea, este indicată la cei cu hipertensiune, diabet şi boli cardiovasculare.
Persoanele care au în familie cazuri de hipercolesterolemie (nivel crescut al colesterolului LDL) au un risc mai mare de a moşteni genetic această problemă de sănătate. Alte cauze sunt: alimentaţia bogată în grăsimi animale, stresul, lipsa activităţii fizice, obezitatea şi fumatul.
Vârsta – peste 45 de ani la bărbaţi şi peste 55 în cazul femeilor – este considerată un factor de risc pentru creşterea colesterolului „rău“.
La femei, scăderea hormonului estrogen este însoţită de modificări metabolice care duc la creşterea nivelului colesterolului LDL şi la scăderea celui HDL. Hipercolesterolemia se asociază şi cu unele boli precum diabetul, hipotiroidismul, nefroza şi cu administrarea unor medicamente (cum sunt diureticele).
Valoare OPTIMĂ, risc scăzut Valoare LA LIMITĂ, risc moderat Risc cardiovascular crescut
Colesterolul TOTAL <200 mg/dl 200 – 239 mg/dl ≥ 240 mg/dl
Colesterolul LDL („rău“) <100 mg/dl 130 – 159 mg/dl 160-189 mg/dl; ≥ 190 mg/dl (foarte crescut)
Colesterolul HLD („bun“) ˃60 mg/dl 40-59 mg/dl <40 mg/dl