Remedii naturiste pentru nas înfundat
Te numeri printre persoanele care se confruntă frecvent cu senzaţia de nas înfunda? Din cauza infecţiilor virale şi bacterine, printre altele, mucoasa nazală se inflamează şi nasul se înfundă. Înainte de a apela la medicamente, află cum te poate ajuta natura!
Rădăcină de hrean
Se rade 1 linguriţă de rădăcină, peste care se toarnă o jumătate de linguriţă de oţet de mere şi 1 g de sare, se pune într-un recipient, se lasă acoperit 30 de minute, se consumă toată cantitatea o dată pe zi; se ţine această cură 10 zile pe lună.
Rozmarin
Se prepară o infuzie din 1 linguriţă de frunze la 200 ml de apă clocotită, se infuzează 5 minute, se beau 3 căni pe zi, 10-12 zile pe lună; se pot face şi spălături nazale cu infuzia astfel obţinută.
Ulei de eucalipt
Într-un recipient se pune apă clocotită, în care se adaugă 4-5 picături de eucalipt; te apleci deasupra vasului, înfăşurându-ţi capul într-un prosop şi faci inhalaţii timp de 2-3 minute, o dată pe zi, seara, timp de 7 zile.
Infuzie combinată de trei-fraţi-pătaţi şi gălbenele
Dacă nu îţi plac inhalaţiile, poţi beneficia de efectul plantelor şi sub formă de ceai. Acesta se poate prepara dintr-un amestec de coada-şoricelului, creţişoară şi răchitan sau din salvie, trei-fraţi-pătaţi şi din gălbenele. Se recomandă două-trei căni de ceai pe zi. Acestea au efect de antibiotic şi de antiinflamator.
Ceai de muşeţel
Muşeţelul este dezinfectant şi accesibil oricui şi, de aceea, este bine să-l pui în fruntea listei plantelor care te ajută să scapi de senzaţia de nas înfundat. Pentru a obţine efecte imediate, fă inhalaţii de flori de muşeţel de două ori pe zi. În acest sens, pune trei-patru pliculeţe de flori de muşeţel într-o oală cu doi litri de apă clocotită.
În funcţie de gradul de suportabilitate, stai apelcat deasupra oalei şi inspiră aburul, circa 15 minute. Inhalaţii se mai pot face cu lavandă, rădăcină de cerenţel, cimbrişor şi salvie.