Prima formulă pentru copii de vârstă mică cu 5 oligozaharide identice structural cu cele din laptele matern

1 lapte praf jpg jpeg

Noua formulă de lapte conţine cel mai avansat amestec de oligozaharide importante în nutriţia copiilor de vârstă mică, identice din punct de vedere structural cu cele din laptele matern.

S-a lansat o nouă formulă de lapte pentru copii de vârstă mică, ce conţine un complex de cinci oligozaharide identice structural cu cele din laptele matern.  

Oligozaharidele din laptele matern sunt componente esenţiale pentru sănătatea sugarilor şi copiilor de vârstă mică, iar noile cercetări indică faptul că acestea joacă un rol important în dezvoltarea sistemului digestiv, prin favorizarea creşterii bacteriilor benefice din intestin şi beneficiile aduse metabolismului celor mici. Oligozaharidele din laptele matern contribuie la îmbunătăţirea funcţiilor cognitive la nivelul flexibilităţii cognitive, memoriei şi limbajului, procese fundamentale pentru dezvoltarea creierului. Totodată, oligozaharidele din laptele matern ajută sistemul osos prin reducerea porozităţii corticale osoase cu până la 50% şi creşterea mineralizării cu 8,4%8, iar sistemul imunitar beneficiază de riscul scăzut de infecţii, prin reducerea încărcăturii de agenţi patogeni.

„Înţelegem importanţa nutriţiei pentru categoria de copii de vârstă mică şi tratăm acest subiect cu seriozitate şi implicare, inovaţia reprezentând un element fundamental în dezvoltarea portofoliului companiei. Produsele noastre sunt gândite astfel încât să se apropie cât mai mult de laptele matern, bogat în elemente nutritive. Noua formulă de lapte conţine un complex de cinci oligozaharide identice structural cu cele din laptele matern, ce susţin dezvoltarea corespunzătoare a celor mici. Credem că alăptarea exclusivă în primele 6 luni de viaţă reprezintă cea mai bună opţiune pentru asigurarea dezvoltării optime a celor mici şi încurajăm mamele în acest sens. În acelaşi timp, ştim că alăptarea nu reprezintă întotdeauna o opţiune pentru părinţi, situaţie în care aceştia sunt nevoiţi să apeleze la formule de lapte. Pentru a-i susţine pe părinţi în procesul de creştere a copiilor, am lansat formula de lapte cu cinci oligozaharide, astfel încât să putem contribui la consolidarea unui viitor puternic pentru copiii de vârstă mică. ” declară Mihaela Buşu, Business Executive Officer Nestlé Infant Nutrition South East Europe.

Despre oligozaharidele din laptele matern

Oligozaharidele din laptele matern sunt ingrediente esenţiale pentru sănătatea sugarilor şi copiilor de vârstă mică. Cercetările nu pot cuprinde integral complexitatea dinamicii acestor substanţe şi modurile în care acestea ajută şi protejează sănătatea copiilor de vârstă mică. Au fost identificate peste 200 de oligozaharide distincte din laptele matern, cu o matrice diversă prezentă la mamele care alăptează. Acestea se încadrează în trei categorii principale: neutre fucozilate, neutre ne-fucozilate şi sialilate. Noua formulă conţine un amestec de cinci oligozaharide identice structural cu cele din laptele matern, reprezentând toate cele trei categorii.