Legătura dintre ochii roşii şi COVID-19. Descoperire surprinzătoare a cercetătorilor chinezi

1 conjunctivita jpg jpeg

Infecţia cu noul coronavirus poate duce la apariţia conjunctivitei, manifestată prin ochi roşii şi lăcrimare excesivă, au atras atenţia oamenii de ştiinţă din China. Totodată, infecţia COVID-19 se poate transmite şi prin lacrimi, au constatat specialiştii.

Dintre cei 38 de pacienţi care au participat la studiul oamenilor de ştiinţă chinezi, câţiva dintre ei aveau conjunctivită, se arată în cercetarea publicată în ediţia online JAMA Ophthalmology. Conjunctivita este inflamaţia membranei care acoperă globul ocular şi pleoapele, având rolul de a proteja ochiul şi de a-i menţine constant nivelul de umiditate.

La doi dintre participanţii monitorizaţi, coronavirusul era prezent atât în secreţiile nazale, cât şi în cele oculare, informează webmb.com.

„Unii dintre pacienţii cu COVID-19 au şi simptome oculare şi este posibil ca noul coronavirus să fie prezent şi în secreţiile lacrimale ale pacienţilor infectaţi”, a declarat Dr. Liang Liang de la Universitatea din Yichang, China.

Infecţia se poate transmite când cineva se freacă la ochi, apoi atinge pe altcineva sau în timpul examinării ochilor, atrag atenţia autorii studiului.

Cu cât pacienţii cu COVID-19 au o stare mai gravă, cu atât este probabil să aibă şi ochi roşii, manifestare a conjunctivitei.

De aceea este atât de important ca personalul medical care îngrijeşte şi tratează pacienţi cu COVID-19 să poarte şi ochelari de protecţie, recomandă dr. Liang.

Totodată, specialistul atrage atenţia că este imortant să nu ne atingem ochii, iar cei care poartă lentile de contact să îi înlocuiască cu ochelari în această perioadă, a pandemiei.