Când partenerul de viaţă te înşală, căsnicia ajunge să fie pusă sub semnul întrebării. Chiar dacă decizi să rămâi alături de el, îţi pui problema: să îi ierţi infidelitatea? Şi dacă o ierţi – cum să o uiţi?

Adulterul răneşte sufletul. Iar rana este, de obicei, foarte adâncă. Când afli că partenerul te-a înşelat, primul şoc este urmat de o avalanşă de trăiri dureroase – disperare, suspiciune, dispreţ, neajutorare, scârbă, frică, furie, sentimente de inferioritate. Simţi nevoia să înţelegi ce e în sufletul şi mintea infidelului, ce l-a determinat să îţi trădeze încrederea. Când a decis să înceapă cealaltă relaţie? De ce a făcut-o? Cu ce ai greşit tu? Ce are amanta sau amantul în plus faţă de tine? Cum de nu ai observat că te înşală?

Şi, de parcă toate astea nu ar fi de ajuns, te chinuieşte incertitudinea şi teama că adulterul s-ar putea repeta. Începi să îi controlezi e-mailurile şi telefonul, îi ceri socoteală şi dovezi că este sincer, că regretă cu adevărat momentul de rătăcire. Simţi nevoia să porţi discuţii interminabile cu el despre cele întâmplate, în timp ce el ar prefera ca totul să fie trecut sub tăcere şi dat uitării.

Merită să continui relaţia?

Un lucru este cert: partenerul infidel nu poate să întoarcă timpul înapoi. Dacă decizi să formezi în continuare un cuplu cu el, momentul sau perioada în care te-a înşelat va face parte din trecutul vostru comun. Reproşurile, repetate cu orice prilej, nu îţi vor rezolva problemele. Vor transforma doar viaţa în doi într-o corvoadă, atât pentru tine, cât şi pentru el. Da, vei trăi în continuare alături de el, dar asta nu-ţi va aduce nicio bucurie. Soluţia pentru a ieşi din această capcană constă în modul în care formulăm întrebarea al cărei răspuns îl căutăm. Aceasta nu ar trebui să fie „E bine să îl iert?”, ci „Vreau cu adevărat să îl iert?”.

Ce pierdem iertând?

Desigur, într-o astfel de situaţie, iertarea nu e uşoară. Ne temem ca ea să nu fie interpretată de către celălalt ca o permisiune de a ajunge din nou în aşternuturi străine. Sau ca o acceptare umilă a comportamentului său. Considerăm că ar trebui să îl pedepsim, într-un fel sau altul, pentru că ne-a rănit. Şi că reproşurile noastre sunt o formă de a-i arăta că îl iubim. Simţim că greşeala lui ne oferă un ascendent în relaţie, pe care l-am pierde prin iertare. Dar: dacă analizăm cu atenţie percepţiile acestea, vom constata că sunt păguboase. Pentru că iertarea ne foloseşte, în primul rând, nouă înşine. Prin ea ne recăpătăm liniştea sufletească şi ieşim din rolul de victimă. A-l ierta pe celălalt nu înseamnă că îi aprobăm comportamentul sau că acceptăm ca acesta să continue. Înseamnă că, deşi ştim că a greşit, alegem să îi mai dăm o şansă, lui şi relaţiei noastre.

Şi mai este un aspect, pe care ar fi bine să nu îl neglijăm: există oare ceva în atitudinea sau comportamentul nostru care l-a împins spre relaţia cealaltă? Cu cât vom înţelege mai bine motivele care au stat la baza infidelităţii celuilalt, cu atât ne va fi mai uşor să îl iertăm.

Aşadar, dacă dorim să ne salvăm relaţia, singura cale este să lăsăm trecutul în urmă, să iertăm infidelitatea partenerului nostru şi să reînvăţăm împreună să funcţionăm ca un cuplu, la bine şi la greu.

Opinia specialistului:

Andreea Dîrzu, psiholog şi consilier

Poţi iubi două persoane în acelaşi timp? Răspunsul (pe termen) scurt la această întrebare este „da“, răspunsul (pe termen) lung este „nu“. Ce vreau să spun cu asta? Pe termen scurt pot exista sentimente pentru două persoane în acelaşi timp, senzaţia că relaţiile se completează şi că ambele sunt la fel de legitime. Pe termen lung însă acest „aranjament“ nu funcţionează, fiindcă una sau două dintre cele trei persoane implicate renunţă la a face parte din triunghiul amoros, pentru simplul fapt că beneficiile devin mai puţin atractive decât dezavantajele. Într-o astfel de situaţie, un exerciţiu folositor, care te poate ajuta să te cunoşti mai bine, este să vezi ce anume îţi place la fiecare dintre cele două persoane.