Infecţia cu virusul hepatitic C afectează nu numai ficatul. Practic, toate organele pot fi afectate de acest virus şi este bine să ştim care sunt complicaţiile posibile.

Hepatita C este o boală infecţioasă, transmisibilă, care afectează ficatul. Ea apare ca urmare a infecţiei cu virusul hepatitic C, care se transmite prin intermediul acelor de seringă şi a sângelui contaminat, dar, în cazuri rare, şi pe cale sexuală. Boala poate fi acută sau cronică şi variază ca severitate, de la forme uşoare care durează câteva săptămâni, la cele severe, de lungă durată.   

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, numărul persoanelor infectate cu virusul hepatitic C în România este de peste 600.000. Trei sferturi dintre acestea nu ştiu că sunt purtătoare. De asemenea, în România se înregistrează un număr mare de decese cauzate de ciroze, o consecinţă a ficatului infectat cu virusul hepatitic C.

 

Ce complicaţii pot apărea

 

Complicaţiile extrahepatice apar atunci când virusul circulă activ în sânge. Cu alte cuvinte, pacienţii cu viremie pozitivă sunt cei cu cele mai mari riscuri.

  • Probleme cardiovasculare. Pentru purtătorii virusului hepatitic C creşte riscul de infarct miocardic şi de accident vascular cerebral, indiferent de alţi factori de risc cunoscuţi, cum sunt fumatul, excesul de colesterol şi hipertensiunea.
  • Tulburări metabolice. Cei infectaţi cu acest virus prezintă un risc mai mare de rezistenţă la insulină, un pas care precede apariţia diabetului zaharat de tip 2.
  • Tulburări psihice şi depresie. S-a constatat că există un număr de semne mai frecvent întâlnite la persoanele infectate cu virusul hepatitic C: oboseală, depresie, probleme cognitive (tulburări de concentrare, de memorie, de exprimare verbală).
  • Leziuni ale rinichilor. Persoanele cu hepatita C au mai expuse riscului de a face o boală renală.
  • Limfom. Riscul de a dezvolta anumite tipuri de limfom (cancer de sânge) este mai mare la cei care sunt infectaţi cu virusul hepatitic C.
  • Boli vasculare, inclusiv vasculită, inflamaţii ale vaselor sangvine din toate organele (piele, rinichi, nervi, inima etc). Există o legătură confirmată între hepatita C şi vasculită.

 

Pot fi prevenite?

 

Limitarea transmiterii virusului şi îmbunătăţirea screening-ului sunt paşi importanţi în prevenţia răspândirii infecţiei. Întrucât contaminarea se face prin sânge, riscurile sunt legate în principal de dependenţa de droguri intravenoase, împărţirea acului, piercing-uri şi tatuaje cu ulceraţii ale pielii. De asemenea, trebuie avute în vedere persoanele care au suferit transfuzii de sânge înainte de 1989.
În ceea ce priveşte screening-ul, acesta trebuie să fie cât mai larg, având în vedere numeroasele complicaţii potenţiale (ficat, inimă, vase, rinichi, sistemul limfatic, creier), astfel încât pacienţii să poată beneficia cât mai devreme de eficacitatea tratamentelor actuale.

 

Opinia specialistului 

Dr. Adriana Motoc, medic primar boli infecţioase, Spitalul de Boli Infecţioase „Dr. Victor Babeş“, Bucureşti

La 1-2 săptămâni după infecţie, apar particule virale în sânge (viremie pozitivă). La 5- 12 săptămâni, apar anticorpi AcVHC.
Dar sub 10% din pacienţi fac boala acută simptomatică şi află că s-au infectat (oboseală, greţuri, vărsături, icter, dureri de burtă). Majoritatea pacienţilor nu au simptome nici în faza acută, nici în cea cronică.
Boala se poate vindeca în 15-20% din cazuri: dispare virusul din sânge (viremia nedetectabilă), dar persistă AcVHC.
Cronicizarea infecţiei cu VHC înseamnă o viremie pozitivă la peste 6 luni de la momentul infecţiei. Infecţia cronică duce la complicaţii: ciroză, cancer de ficat, boli „extrahepatice” (diabet zaharat, depresie psihică, boli autoimune, insuficienţă renală, boli cardiovasculare). Terapia antivirală previne complicaţiile hepatice şi extrahepatice.