Harta irisului arată de ce boli suferi

1 iridologie jpg jpeg

Ştiai că prin simpla analizare a irisului poţi afla care sunt afecţiunile de care suferi şi de care nu aveai habar? Cunoscută sub numele de iridologie, testarea poate depista din timp chiar şi problemele de sănătate ale căror simptome nu s-au manifestat.

Practicată încă din cele mai vechi timpuri de către chinezi, iridologia se numără printre metodele de evaluare noninvazive a sănătăţii, complet nedureroasă, dar şi accesibilă ca preţ. Având la bază analizarea amănunţită a irisului, procedura poate depista unele afecţiuni încă din stadiile incipiente, chiar dacă ele nu apar în urma altor teste medicale cunoscute. „Irisul reprezintă o importantă zonă reflexogenă a corpului, alături de tălpi, palme, pavilionul urechii şi piele. Există o legătură strânsă între starea generală a organelor şi funcţiilor corpului, aspectul, textura şi pigmenţii irisului. Orice problemă medicală se percepe şi la nivelul acestuia“, spune Rareş Simu, medic specialist imunologie clinică şi alergologie, Centrul de Sănătate şi Viaţă Armonia, Bucureşti.   

În ce constă procedura

Pentru analizarea irisului, medicii folosesc un dispozitiv numit iridoscop (instrument de mici dimensuni dotat cu o cameră care fotografiază bilateral irisul), iar mai apoi datele obţinute sunt „citite“ pe calculator, cu ajutorul unui program special. Pacientul trebuie să stea cu spatele lipit de spătarul scaunului, cu ochii larg deschişi, timp în care se fac, pe rând, două fotografii. „În practică, se poate observa că pe iris se află proiectată fiecare părticică a organismului nostru. Aici se găseşte corespondentul fiecărui organ din corp. Când sănătatea acestuia este afectată, centrii nervoşi superiori trimit comanda către nervul optic, care inserează afecţiunea pe iris într-o imagine specifică. Important de ştiut este că aceasta se modifică treptat, în funcţie de evoluţia bolii“, explică medicul Rareş Simu.   

Petele de culoare de pe iris, semn de boli metabolice

Pentru a putea interpreta fotografiile realizate cu ajutorul iridoscopului, specialiştii împart irisul în mai multe cadrane, fiecare dintre ele reprezentând un anumit organ. Mai exact, irisul este asemănător cu o roată, unde spiţele iau forma unor inele de culori diferite, formate din linii continue sau întrerupte. „De exemplu, marginile superioare albicioase ale irisului semnifică apariţia bolilor vaselor de sânge de la nivelul capului: hipertensiunea arterială, circulaţia sanguină, scleroza. În schimb, petele de culoare de pe suprafaţa irisului pot indica tulburări imunitare, metabolice sau alte afecţiuni“, adaugă specialistul. Pe baza indiciilor de acest fel, medicul recomandă pentru diagnosticarea problemelor de sănătate unele teste medicale, analize de sânge sau ecografii.

Se pot depista şi bolile moştenite

Prin intermediul iridoscopiei poate fi stabilită nu numai starea generală de sănătate, ci şi cea psihoemoţională (anxietatea, depresia). Printre problemele de sănătate care se pot depista prin intermediul procedurii se numără cele moştenite genetic, dar şi dezechilibrele de la nivelul ficatului, plămânilor, rinichilor, inimii, splinei şi stomacului. „Iridologia ne poate ajuta să stabilim nivelul imunitar şi să identificăm intoxicaţiile din organism, dar şi predispoziţia pentru alergii. De asemenea, procedura ajută la depistarea cauzelor îmbolnăvirilor diverse: poliartrită, sterilitate, afecţiuni digestive, dereglări hormonale, boli neurologice, anemie“, adaugă medicul Rareş Simu.

Caseta specialistului – Dr. Rareş Simu, medic specialist imunologie clinică şi alergologie, Centrul de Sănătate şi Viaţă Armonia, Bucureşti.  

Iridoscopia ajută medicul să determine cauza bolilor, însă scopul nu este să înlocuiască testele medicale. Cu ajutorul analizei, pacientul poate face prevenţie, intervenind asupra stării de boală înainte de producerea simptomelor. Astfel pot fi îndreptate dezechilibre care printr-un tratament adecvat elimină medicamentele invazive sau chiar intervenţiile chirurgicale. Procedura este recomandată atât persoanelor bolnave, cât şi celor sănătoase. Marele ei merit constă în faptul că abordează omul ca pe un întreg, identifică problemele de sănătate la nivelul tuturor organelor, prezintă starea generală a organismului şi resursele acestuia pentru însănătoşire.

INFO: Iridologia nu are contraindicaţii sau efecte adverse şi poate fi efectuată de oricine, inclusiv de copii, gravide şi vârstnici.