VIDEO: Alăptarea o protejează şi pe mamă

1 2 jpg jpeg

Există zeci de motive pentru care o mamă ar trebui să-şi alăpteze copilul. Pe lângă legătura specială care se dezvoltă între cei doi, alăptatul este cea mai la-ndemână modalitate prin care sănătatea ambilor este protejată.

„Alăptarea este un act fiziologic normal atât pentru copil, cât şi pentru mamă. Orice formă de înlocuire a alăptării poate avea efecte adverse cu consecinţe grave atât pentru mamă, cât şi pentru copil. De altfel, laptele matern este forma preferată de alimentaţie a bebeluşului“, explică Mihaela Drilea, consultant de lactaţie la Maternitatea MedLife Eva, Braşov.

Te ajută să pierzi în greutate

Doar ce-ai născut şi deja te şi gândeşti cum poţi să pierzi treptat din greutatea pe care ai „câştigat-o” în cele nouă luni de sarcină? Înainte de a face schimbări în dietă sau să apelezi la un program strict de mişcare, află că şi alăptatul este un ajutor de încredere.

„Greutatea femeii este mult mai uşor de reglat după naştere dacă mama îşi va alăpta copilul. Această metodă va conduce la pierderea surplusului de grăsimi şi va reduce riscul de apariţie a obezităţii“, adaugă consultantul Mihaela Drilea.

Studiile în domeniu au arătat că alăptarea poate consuma, în medie, 500-600 de calorii, adică echivalentul unei ore şi jumătate de alergare. Un benefiu mai puţin cunoscut al alăptării pentru mamă este şi cel al micşorării treptate a uterului, ceea ce face ca abdomenul să revină mai uşor la forma de dinainte de sarcină. Protejează de cancerul la sân

Femeile care alăptează sunt mai ferite de cancerul mamar, dar şi de cel uterin şi ovarian, arată studiile. Mai exact, specialiştii spun că după un an de alăptare, riscurile de aparţie a acestor tipuri de cancer se reduce cu 25%, inclusiv în cazul femeilor care au astfel de cazuri în familie. Explicaţia?

În timpul alăptării, nivelul de estrogeni (hormoni secretaţi de către ovare) se reduce, ceea ce face ca mucoasa uterină şi cea de la ovare să fie protejată împotriva apariţiei celulelor maligne.

Ştiai că alăptarea este un bun aliat împotriva depresiei post-natale, tulburare tot mai des întâlnită în rândul proaspetelor mămici? Oxitocina, cunoscută şi ca hormonul iubirii, se eliberează în timpul alăptării şi o ajută pe mamă să lege o relaţie specială cu cel mic, dar şi să se relaxeze.

În plus, specialiştii spun că în timpul „sesiunilor“ de alăptare se reduce şi presiunea sângelui mamei, ceea ce are efect calmant. Tot oxitocina este cea care o ajută pe mamă să se acomodeze mai uşor cu rolul de părinte, dar şi să treacă mai repede peste stările depresive.

„Eliberarea hormonului oxitocină în timpul alăptării are legătură directă şi cu somnul mamei. După ce alăptează copilul, organismul mamei se relaxează şi ea poate avea un somn odihnitor“, afirmă consultantul de lactaţie.

Pe lângă celelalte beneficii pe care le aduce sănătăţii copilului şi mamei, alăptarea este şi o bună metodă de a o feri pe mamă de o nouă sarcină. Efectul contraceptiv este valabil mai ales în primele şase luni, numai dacă femeia alăptează regulat, o dată la trei sau patru ore ziua şi cel puţin o dată la şase ore noaptea şi dacă nu s-a reinstalat ciclul menstrual.

- risc mai mic de apariţie a osteoporozei;

- eliberarea hormonului oxitocină menţine tensiunea în limitele normale, ceea ce oferă protecţie împotriva bolilor cardiovasculare;

- deoarece alăptarea duce la întârzierea apariţiei menstruaţiei, mama are un risc mai mic de a suferi de anemie.

Ştiai că...

... după câteva săptămâni de alăptare poţi simţi că laptele „vine“ la ora la care obişnuieşti să pui copilul la sân?