Şi bărbaţii pot avea simptomele unei sarcini
Hormonii masculini se modifică
Cercetătorii au măsurat nivelul hormonilor a 29 de cupluri, în patru momente diferite ale sarcinii. Cei patru hormoni măsuraţi au fost testosteronul, cortizolul, progesteronul şi estradiolul. Potrivit cercetătorului Robin Edelstein de la Universitatea din Michigan, hormonii masculini se modifică pe perioada sarcinii partenerei.
Viitorii tătici devin mai grijulii
De exemplu, scăderea nivelului testosteronului îi poate face pe bărbaţi mai puţşin agresivi şi mai grijulii, spun coordonatorii studiului. De asemenea, un nivel scăzut al estradiolului îi poate face pe viitorii tătici să fie mai responsabili şi mai relaxaţi. O creştere a cortizolului şi a progesteronului îi poate face pe bărbaţi mai stresaţi.
Unii bărbaţi au avut greţuri
Un alt studiu, al cercetătorilor de la Universitatea Saint George din Londra, carea a fost realizat pe aproape 300 de viitori tătici, a arătat că aceştia au simţit crampe stomacale pe perioada sarcinii soţiilor. Alţi bărbaţi au avut greţuri, stări de ameţeală, în timp ce unii chiar au luat în greutate, pe perioada cât partenera lor a fost însărcinată.
Sindromul Couvade
Toate aceste simptome pe care le-au experimentat partenerii gravidelor au fost numite de specialişti sindromul Couvade. Se pare că numele vine din epoca medievală. Şi atunci, după ce o femeie năştea, unii bărbaţi se plângeau de dureri mari de abdomen. Unii chiar stăteau în pat câteva ore. De aici, denumirea de couvade, de la franţuzescul „couver”, adică a cloci. Cei mai mulţi oameni de ştiinţă spun că simptomele sunt generate de mintea bărbaţilor care empatizează cu partenerele lor.