Semne care îţi arată ca eşti însărcinată

1 2 jpg jpeg

Darul vieţii este cel mai frumos dar primit, iar oamenii ar trebui să fie recunoscători în fiecare zi că au avut ocazia să se bucure de toţi cei dragi. Femeia este cea mai norocoasă, căci ea are posibilitatea de a simţi de la bun început formarea unei noi vieţi chiar în intimitatea sa. Sunt multe femei care îşi folosesc al şaselea simţ şi înţeleg repede că în trupul lor o nouă viaţă vrea să pătrundă în lume.

Chiar şi atunci când nu eşti foarte sigură pe al şaselea simţ, organismul îţi dă semnale care semnifică o modificare majoră. Înainte de a face un test de sarcină sau de a ajunge la medic, o femeie, de obicei, ştie că se schimbă ceva pe interior. Iată ce semne îţi arată că eşti însărcinată.

Semne care îţi arată ca eşti însărcinată – menstruaţia diferită şi enervantele stări de greaţă

Primul semn al unei posibile sarcini vine de la menstruaţia puţin diferită. Fie că a întârziat să apară şi vine sub forma unor sângerări mai discrete de culoare maro-închis, fie că se opreşte, menstruaţia anunţă instalarea sarcinii. Cu toate acestea, există cazuri, şi nu sunt puţine, când menstruaţia continuă să vină chiar şi 2-3 luni, uneori până la 7 luni. Este adevărat, acestea sunt cazuri mai rare, dar ele există.

Un alt semn, foarte bine cunoscut şi cel mai probabil detestat de cele mai multe femei însărcinate, este greaţa sau voma de dimineaţă. Atenţie, însă, acestea nu apar doar în acest moment al zilei. Sunt persoane care nu au neapărat greţuri puternice, dar simt că unele lucruri le fac greaţă, de la discuţii la mâncăruri.

Sânii măriţi şi foarte dureroşi sunt un alt semn foarte clar că eşti însărcinată. Deşi poţi confunda uşor cu starea de dinainte de menstruaţie, sânii se modifică totuşi mai mult decât normal. Durerea este mai intensă, parcă zvâcnesc şi nu mai suporţi sutiene incomode sau bluze mai rigide. Chiar dacă ţi se întâmplă de obicei înainte de venirea ciclului, când eşti însărcinată trebuie să vezi cum plesnesc venele, aşa îţi vei da seama de modificări. Nu degeaba se zice că este perioada când ai cei mai tari şi frumoşi sâni.

În plus, mameloanele devin mai moi, mult mai sensibile şi se pot înnegri sau li se poate închide culoarea. În popor se zice că femeile care văd această schimbare în primul stadiu de sarcină, vor avea băiat.

Semne care îţi arată ca eşti însărcinată – somnolenţa şi senzaţia de foame continuă, două semne sigure

Urinarea frecventă este un alt simptom foarte des întâlnit la început de sarcină. Aceasta se datorează faptului că fătul face presiune, dar şi din cauza secreţiei hormonului hCG.

Senzaţia de foame constantă, însoţită de dorinţa de a mânca alimente care nu obişnuiau să fie în dieta normală poate fi un alt semn. Cele mai multe femei însărcinate vorbesc despre o foame de nestăvilit şi despre faptul că pot mânca cu plăcere lucruri pe care nu le putea mânca înainte. De altfel, poate apărea şi reversul, adică să înceapă detestarea alimentelor preferate.

Dorinţa continuă de a mânca însoţită de starea de somnolenţă şi oboseală sunt semne clare ale instalării sarcinii. Este vorba de somn profund, cât mai mult şi mai des. În perioadele de oboseală maximă, corpul are nevoie de odihnă, însă nu poţi adormi imediat. La gravide, somnul este foarte profund şi apare imediat.

Semne care îţi arată ca eşti însărcinată - dacă simţi că temepratura corpului a crescut, atunci sigur eşti însărcinată

Alte semne, care nu sunt neapărat definitorii, dar care în asociere cu mai multe din semnele de sus, duc sigur cu gândul la sarcină: senzaţia de balonare şi constipaţie, modificarea mirosului şi culoarea mai închisă a liniei verticale de sub ombilic. O senzaţie de gust metalic şi mirosuri care nu mai plac pot apărea în sarcină. Unele femei vorbesc despre faptul că nu mai suportă anumite mirosuri precum prăjeala cepei, parfumurile bărbăteşti sau cele feminine prea dulci.

Temperatura corporală este mai ridicată în sarcină, iar în cazul în care simţi că eşti mult mai caldă sau emani mai multă căldură, acesta este semnul sigur al faptului că eşti însărcinată. Mai multe semne de mai sus, care apar în acelaşi timp indică starea femeilor însărcinate. În cazul în care prezinţi unele semne de mai sus, ar fi bine să verifici dacă ai rămas gravidă cu un simplu test de sarcină.