Ce mănânci după ce naşti
Silueta de înainte de naştere se recapătă în 8-12 luni
Multe dintre mămici revin la silueta de dinainte de a naşte într-o perioadă cuprinsă între opt şi 12 luni. În cazul în care bebeluşul este alăptat, dieta ar trebui plănuită cu responsabilitate, pentru că toate substanţele care se formează şi se descompun în timpul lipolizei vor afecta compoziţia laptelui şi implicit starea generală a copilului.
„Aşadar, în cazul alăptării, în primele 3 luni postnatale ar trebui să fie concentrate asupra unui program alimentar sănătos, îmbinat cu exerciţii fizice uşoare. Dieta postnatală trebuie să fie una încărcată nutritiv, bogată în minerale, vitamine şi fibre alimentare şi săracă în grăsimi saturate", spune Lygia Alexandrescu, medic nutriţionist, citată de Agerpres.
Care este cea mai potrivită dietă pentru mămici
În opinia medicului, din punct de vedere dietetic, postnatal se fac două mari greşeli: ori se consumă alimente procesate şi goale de nutrienţi, ori se practică diete hipocalorice sau, mai rău, înfometarea, ambele variante fiind nesănătoase şi aducătoare de kilograme.
„Cea mai echilibrată dieta este formată din 50% carbohidraţi complecşi, cât mai puţin rafinaţi, 30% grăsimi (cât mai multe nesaturate) şi 20% proteine. Carbohidraţii complecşi pot fi consumaţi sub formă de: cereale, musli, orez brun, paste integrale. Ei sunt bogaţi în fibre, fier, calciu, vitamina B, au puţine grăsimi şi sunt săţioşi. Legumele sunt de preferat să se consume proaspete sau congelate şi mai puţin din conserve (bogate în sodiu şi aditivi alimentari): spanac, varză, salată, mazăre, fasole verde, morcovi, ardei gras, ceapă, usturoi, ridichi, roşii, castraveţi, etc. Legumele sunt surse bogate în enzime şi vitamine şi sunt sărace caloric", precizează nutriţionistul.
Totodată, fructele sunt recomandate sub forma proaspătă sau îngheţată şi mai puţin sub formă de compot sau conservă (dispar enzimele şi au adaosuri mari de zahăr).
„Fructele sunt bogate în antioxidanţi: vitaminele A, C, acid folic, fibre şi sunt sărace în grăsimi şi calorii: mere, pere, portocale, grapefruit, lămâi, kiwi, ananas, etc“,afirmă Lygia Alexandrescu.
Ea recomandă ca grăsimile să fie consumate doar sub forma nesaturată, uleiul de măsline, care este o bună sursă de acizi graşi esenţiali şi de vitamine liposolubile: A, D, E, K.
Sportul este recomandat
De asemenea, rolul exerciţiilor fizice nu trebuie minimizat. „De îndată ce medicul consideră că organismul este pregătit, se pot începe programe de gimnastică uşoară care să dureze câte 10 minute la început şi apoi să crească treptat şi ca durată, şi ca intensitate. Prin mişcare se vor obţine beneficii atât fizice, cât şi psihice“, subliniază medicul.