Ce alimente nu trebuie să lipsească din dieta gravidei

1 2 jpg jpeg

Multe viitoare mămici consideră că atunci când sunt însărcinate trebuie să consume alimente cât pentru doi, odată cu apariţia bebeluşului, însă trebuie să ştii că este mai important să consumi alimente de bună calitate, şi nu neapărat într-o cantitate mai mare faţă de ce obişnuiai să mănânci înainte de sarcină.

De aceea, trebuie să te asiguri că alimentele pe care le consumi în perioada de sarcină asigură necesarul nutriţional al tău şi al bebeluşului, iar recomandarea specialiştilor pentru viitoarele mămici este de a sta departe de o dietă abundentă, dar de proastă calitate.

Este recomandat să ai o dietă echilibrată în sarcina pe săptămâni, astfel încât să asiguri organismului tău toţi nutrienţii necesari dezvoltării sarcinii

Iată ce trebuie să conţină alimentaţia din timpul perioadei de sarcină

• Calciu pentru dezvoltarea bebeluşului. Nu uita să consumi cât mai multe produse lactate;

• Proteine, necesare pentru materialul structural al fiecărei celule din corpul fătului. Pentru că ai nevoie de un număr crescut de proteine, trebuie să te asiguri că le iei pe acestea atât din alimentele de origine vegetală, cât şi cele de origine animală.

Astfel, trebuie să te asiguri că incluzi în dieta ta alimente precum ou, brânză, lapte, dar şi preparate din pui, curcan sau peşte;• Acid folic, pe care îl găseşti în spanac, roşii, pâine;

• Vitamine, nelipsite dintr-un regim de viaţă sănătos, pentru care trebuie să cosumi o varietate de legume şi fructe;

• Fier, nutrient care întăreşte organismul tău şi care este esenţial pentru dezvoltarea fătului. Doza zilnică de fier o poţi găsi în diferite tipuri de carne, în ficatul de pasăre, dar şi în legumele verzi;

• Oligoelemente, pe care le poţi găsi în peşte, în special în ton şi somon;

• Glucide, nutrient ce trebuie să se regăsească şi în dieta post-sarcină, pe care trebuie să le iei mai degrabă din cereale integrale, orez, fructe şi legume şi mai puţin din dulciuri rafinate;

• Fibre care pot ajuta la prevenirea problemelor tranzitului intestinal

Evită băuturile carbogazoase care pot cauza balonare

De asemenea, pe perioada dietei pe care o vei respecta în săptămânile de sarcină, specialiştii Nutricia spun că trebuie să oferi o atenţie specială hidratării.

Este foarte important să consumi cel puţin doi litri de apă pe zi, dar poţi adăuga în alimentaţia ta şi sucul de fructe sau legume 100% natural, dar şi laptele. Evită în această perioadă băuturile carbogazoase care pot cauza balonare şi disconfort abdominal.

Totodată, este strict interzis consumul de alcool şi cofeină pe perioada de sarcină, pentru că acestea pot dăuna grav sănătăţii viitorului tău copil.