Atenţie la riscul sarcinii după 35 de ani!
Din fericire, în prezent există mai multe modalităţi de depistare a posibilelor probleme care pot apărea în cazul sarcinii după 35 de ani. De aceea, femeile care aleg să devină mame mai târziu trebuie să meargă la controale regulate şi să facă analizele indicate de medic, pentru a exclude riscul de complicaţii la făt.
Bolile genetice, mai frecvente
În cazul gravidelor care au peste 35 de ani există mai multe probabilităţi de apariţie a bolilor genetice. Astfel, creşte semnificativ riscul de malformaţii congenitale sau anomalii cromozomiale. De aceea, medicii recomandă efectuarea unor analize precum amniocenteza, o metodă invazivă de diagnosticare, care constă în recoltarea lichidului amniotic din sacul gestaţional pentru realizarea cariotipului fetal. Trebuie amintit însă că amniocenteza este însoţită şi de riscuri, dintre care cel mai mare este pierderea sarcinii, situaţie prezentă la 1% dintre cazuri. Amniocenteza poate detecta boli precum sindromul Down, fibroza chistică sau distrofia musculară.
Ecografiile sunt obligatorii
Şi în România există un program de screening care poate diagnostica peste 90% din cazurile de sindrom Down. Astfel, se recurge la efectuarea ecografiei de morfologie fetală, între săptămânile 12 şi 14 de sarcină şi a unui test de sânge (bitest sau triplu test). Datele obţinute în urma ecografiei şi valorile obţinute la analizele de sânge sunt foarte importante pentru îndrumarea gravidei către amniocenteză.
Ce complicaţii mai pot apărea
Vârsta înaintată a mamei creşte şi posibilitatea de apariţie a hipertensiunii arteriale induse de sarcină şi de diabet gestaţional. Hipertensiunea poate afecta fătul pentru că reduce fluxul de sânge către placentă. La rândul său, diabetul gestaţional poate da complicaţii la făt precum creşterea excesivă în greutate, dificultăţi de respiraţie, icter şi diabet de tip 2.