Ştii cum să-i răspunzi copilului la întrebările incomode?
Răspunde-i cu naturaleţe
Pentru cel mic este ceva normal să întrebe despre sexualitate, deci şi tu ar trebui să abordezi cu naturaleţe subiectul deschis de el. Nu evita discuţia, n-o amâna pentru o vârstă la care va înţelege mai bine şi nici n-o pasa către altcineva.
Îl vei face să se simtă prost sau ruşinat că s-a gândit la aşa ceva. Copilul are nevoie să obţină lămuriri pe loc, pentru a realiza că este important pentru tine, dar şi pentru a afla mai multe despre el şi lume.
Aşa îi dai încredere în tine
Răspunde-i copilului cu sinceritate şi la nivelul lui. El vrea să ştie adevărul, nu o poveste. În timp, va afla cum stau lucrurile în realitate şi rişti să-şi piardă încrederea în tine ori să se ferească să te mai întrebe ceva privind sexualitatea şi nu numai.
De asemenea, pentru a evita vreo confuzie, chiar dacă piciul are doar cinci ani, foloseşte termenii corecţi pentru părţile sexuale ale corpului.
Înainte de a-i da un răspuns, fii sigură că ştii la ce se gândeşte. Dacă întreabă de unde a venit el, e posibil să vrea să ştie cum apar pe lume bebeluşii, dar la fel de bine poate să fie curios în ce oraş sau maternitate s-a născut el.
Curiozităţile lui diferă în funcţie de vârstă
Pe la un an şi jumătate, copilul devine conştient de sexualitatea proprie şi, aşa cum îşi petrecea cândva timpul cercetându-şi mânuţele, la această vârstă îşi cunoaşte mai bine corpul. Mulţi părinţi sunt tentaţi să-i refuze copilului explorările. De fapt, acum este momentul să-i spui că este băiat sau fetiţă şi să-i explici în cuvinte simple care este diferenţa dintre ei. Inventarea unor nume diverse pentru părţile intime şi oprirea de la autocunoaştere îl fac pe copil să creadă că este vorba despre ceva rău sau de ruşine.
La 3-4 ani, puiul tău poate să devină curios să ştie: „Cum se nasc bebeluşii?“, „Unde am fost înainte de a sta în burtica lui mami?“, „Cum am ieşit din burta ei?“. Începe prin a-i cere lui să-ţi spună ce părere are. Aşa afli ce ştie deja. Apoi, eplică-i fără să inventezi o poveste. Pentru a fi cât mai aproape de realitate, i-ai putea spune că este un loc special în corpul mămicii în care bebeluşul creşte. Urmăreşte-i reacţiile şi asigură-te că a obţinut răspunsul căutat, fiind gata să-i repeţi dacă e nevoie.
Undeva între vârstele de 5 şi 7 ani, copilul tău e posibil să fie interesat de relaţiile dintre sexe şi de relaţia dintre sexualitate şi naşterea copiilor, iar între 8 şi 9 ani va vrea să afle despre dragoste, căsătorie. Vorbiţi pe îndelete despre tot ce-l interesează despre sexualitate, indiferent de etapă, pentru că aşa îi transmiţi valorile tale şi-i dai încredere că la tine va găsi mereu ceea ce-i stinge setea de cunoaştere.
Preferă răspunsurile scurte
Cei mici nu au multă răbdare şi nici nu vor prea multe explicaţii. Dacă nu sunt mulţumiţi de răspuns, vin cu alte întrebări. Pe măsură ce creşte, te va putea urmări dacă-i vorbeşti mai mult despre curiozităţile lui. Spre deosebire de un copil de 4 ani, unul de 12 va avea nevoie de un răspuns complet prin care să înţeleagă procesul naşterii unui pui de om.
Pont
Aminteşte-i ori de câte ori ai ocazia că nuditatea nu este acceptată în public şi că este permis să-i fie atinse zonele intime de către anumite persoane cum sunt medicii sau asistentele în timpul controalelor medicale.