Nu-ţi mai aduce copilul bolnav la grădiniţă

1 2 jpg jpeg

În fiecare săptămână există măcar un copil care să aibă febră, să-i curgă nasul şi să tuşească până la epuizare. Am văzut şi micuţi care au vomitat la grădiniţă, erau roşii ca racul în obraji, acuzau dureri de burtică, dar a doua zi îi vedeam iar în clasă. Nimeni nu a catadicsit vreoată să-mi explice cum de erau primiţi în colectivitate în condiţiile date. Mi se spunea sec: "doamnă, atâta timp cât au aviz medical noi nu avem ce să facem. Suntem obligaţi să-i primim". Aşa să fie oare? Nu mai există pic de corectitudine în ţara asta? Mi-a pus capac o mămică care şi-a adus băieţelul la grădiniţă azi-dimineaţă, deşi era clar că nu se simte bine şi că e un efort prea mare pentru el şi să stea în picioare.

Să nu mai spun că plângea în hohote şi spunea că îl doare capul şi că vrea să doarmă. Mămica l-a ignorat complet, i-a întins îngrijitoarei o hârtie de 50 de lei şi a rugat-o p să-i dea copilului medicament dacă-i mai creşte celui mic febra, povestindu-i cu nonşalanţă că în noaptea ce tocmai se terminase băiatul avusese temperatură mare: 39, 5 şi a vomitat în jet de două ori, dar că acum e mai bine. Îngrijitoarea i-a zâmbit şi l-a luat pe băiat de mână şi l-a dus în clasă.

Normal că am făcut scandal şi am întrebat cum de este normal să fie primit în instituţie un copil care prezintă o stare fizică foarte proastă şi căruia i se aplică tratament.

Mi s-a spus că este ok copilul şi nu am de ce să mă enervez aşa de tare; că dacă băieţelul va mai face febră, o să fie sunat unul dintre părinţi şi rugat să vină să-l ia. Mă îndoiesc că acest lucru o să se întâmple. În plus, nu, nu e deloc normal să se procedeze aşa. Şi băieţul e în pericol, dar şi toţi colegii săi.

Sub pretextul că trebuie să meargă la serviciu şi că nu au cu cine să-l lase şi nici nu mai au zile de concediu, am văzut numeroase cazuri similare cu cel prezentat. Dar trebuie găsită o soluţie pentru ca micuţii sănătoşi să nu se îmbolnăvească şi ei.

Să ştiţi că nu sunt mulţi care se revoltă de aceste situaţii, ba chiar părinţii s-au întors împotriva mea, acuzându-mă că am prea multe pretenţii şi că pentru cerinţele mele există grădiniţe private. Mai pe scurt, dacă nu-mi convine, pot să-mi iau copilul şi să-l mut. Sau să mă resemnez că nu pot schimba eu sistemul!