Mesele în familie, sănătate curată
Obiceiurile alimentare sănătoase se formează şi cu ajutorul meselor în familie. Un studiu apărut în revista „Pediatrics” a arătat că mesele în familie ajută la prevenirea obezităţii copiilor. Cercetarea, la care au participat 8.550 de copii cu vârsta sub şase ani, a subliniat că micuţii care iau cina cu familia lor de cel puţin cinci ori pe săptămână şi care dorm cel puţin zece ore pe noapte şi se uită la televizor mai puţin de două ore pe zi au un risc cu 40% mai mic de a suferi de obezitate în comparaţie cu copiii care nu au astfel de obiceiuri. Lipsa timpului nu este un motiv să renunţăm să luăm masa alături de membrii familiei. Este bine ca măcar micul dejun şi cina să fie rezervate celor dragi. Îi determină pe copii să mănânce echilibrat Copiii hrăniţi cu mâncare gătită îşi vor forma pe termen lung obiceiuri sănătoase. Astfel, copiii se vor obişnui de mici cu consumul de legume şi fructe, în defavoarea chipsurilor şi dulciurilor. În plus, mesele în familie îmbunătăţesc comunicarea dintre părinţi şi copiii, ceea ce are ca efect reducerea riscului ca aceştia din urmă să aibă probleme în adolescenţă cu consumul de alcool şi cu fumatul. De asemenea, adolescenţii care iau masa alături de părinţi au mai puţine tulburări alimentare (bulimie, anorexie) şi au mai puţine probleme emoţionale. Reguli sănătoase - Masa ar trebui să fie momentul din zi în care ne detaşăm de grijile zilnice. Iar prezenţa celor dragi ne ajută în acest sens. Aşadar, la masă, evitaţi certurile şi discuţiile în contradictoriu şi mestecaţi bine hrana. - Evitaţi să mâncaţi în faţa televizorului sau citind ziare. - Ai grijă ca fiecare masă să conţină elemente nutritive de bază (vitamine, minerale). - Găteşte cât mai sănătos alimentele (fierbere, cuptor). - Redu consumul de sare prin condimentarea mâncării cu diverse ierburi aromatice. - Ca desert, serviţi dulciuri făcute în casă, sunt mai sănătoase decât cele din comerţ.