L-a luat pe „Nu“ în braţe? Uite ce poţi face!
Dacă are doar 2-3 ani, nu este o problemă reală faptul că puiul tău rezistă cu greu la frustrări, dar dacă observi că şi după vârsta de 5 ani devine irascibil, chiar furios atunci când lucrurile nu se petrec aşa cum îşi doreşte, nu e prea târziu să schimbi ceva.
Este normal să-şi manifeste frustrarea, dar copilul are nevoie de reguli pentru a învăţa că există limite şi că nu poate fi întotdeauna totul aşa cum îţi doreşti.
Libertatea totală riscă să-l facă iresponsabil
Te surprinde prin comportament agresiv şi prin cererile continue. Ele ascund nelinişti, nemulţumiri, nesiguranţa că poate duce la capăt ceva fără sprijinul tău. Atunci când totul iese aşa cum vrea se simte încurajat să provoace mai mult.
Atenţie, însă, dacă primeşte libertate şi i se face mereu pe plac, este posibil să devină indisciplinat, egoist, capricios şi nu va ţine cont de faptul că are nu doar drepturi, ci şi responsabilităţi.
Constrângerile sunt benefice
Niciodată nu e prea târziu să-i arăţi că răbdarea ta are o limită, că există reguli de care trebuie să ţină cont. Arată-i că nu accepţi să se comporte ca până acum. Chiar dacă îţi doreşti să fii părintele-prieten care nu-l constrânge la nimic pe copil, e momentul să te impui, dacă nu vrei să regreţi mai târziu.
Un copil care se răzvrăteşte fără să i se opună rezistenţă şi fără ca vreunul dintre părinţi să-l confrunte, va accepta cu greu îngrădirile de orice fel, nu va găsi satisfacţie în activităţile care-i cer efort.
Nu renunţa la regulile impuse
La început, vor fi foarte multe conflicte între tine şi cel mic. Este bine ca el să-şi exteriorizeze nemulţumirile acumulate de acasă şi din colectivitate. Explică-i de ce sunt importante regulile. De asemenea, menţine-le şi păstrează-ţi calmul, arătându-i că nu e plăcut să le impui, dar că ele sunt necesare. Dacă renunţi cu uşurinţă, cu prima ocazie va avea acelaşi comportament negativ.