Ce pericole ne pasc dacă nu ne vaccinam micuţii!

1 2 jpg jpeg

Cel mai grav aspect mi se pare faptul că această informaţie este susţinută de către persoane publice foarte iubite de către români (precum Olivia Steer, soţia lui Andi Moisescu).

Olivia Steer susţine că „vacinul este un mit, nu te protejează, te îmbolnăveşte“. Acestă frază ne-a îndrumat pe un drum total greşit, iar pericolul este uriaş: numeroase mămici vor decide să nu-şi mai vaccineze micuţii, iar consecinţele în câţiva ani vor fi dezastruoase. Consecinţele nevaccinării: bolile eradicate revin

Ţara noastră a reuşit să ţină sub control bolile copilăriei – rujeola şi rubeola – datorită imunizării gratuite şi obligatorii, însă scăderea ratei de vaccinare din ultimul deceniu a făcut ca România să se confrunte recent cu epidemii.

„Rata de imunizare a fost, iniţial, la noi, de 95%, acum am scăzut înspre 92%, iar pe unele vaccinuri avem 85%. La noi, au fost scăderi pentru rujeolă şi rubeolă, de aceea au apărut epidemii. Ultima importantă a fost în 2012 , atât rujeolă, cât şi rubeolă. 103 cazuri de gravide cu rubeolă au fost atunci în România”, a declarat Victor Olsavszky, reprezentantul în România al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Anul trecut, un copil de şase ani din Spania, bolnav de difterie şi care nu fusese vaccinat contra acestei maladii şi-a pierdut viaţa. Băiatul, care nu fusese vaccinat din cauză că părinţii săi s-au opus, nu a făcut faţă complicaţiilor provocate de toxina difterică la funcţiile respiratorii, cardiace şi renale.

Medicii au încercat să-l salveze apelând şi la respiraţie asistată şi conectare la un rinichi artificial, dar nu au reuşit. Acesta a fost primul caz de difterie înregistrat în Spania în ultimii 28 de ani. Şi acest caz este doar un exemplu concret, care ar trebui să fie suficient, despre ce se poate întâmpla dacă renunţăm la vaccinare.

O boală ce a fost considerată eradicată a reapărut. Acest băieţel, din păcate, a murit. Imaginaţi-vă ce se poate întâmpla în următorii ani dacă numărul copiilor nevaccinaţi va continua să crească.

Aşa că, nu mai ezita: vaccinează-ţi copilul ca să nu regreţi mai târziu că şi-a pierdut viaţa din cauza ta! Da, e dur ce am spus, dar cred că doar aşa putem conştientiza cât de periculos este acest trend de nevaccinare al copiilor.